Suspecţi de furt, reţinuţi pentru 24 de ore

În cursul acestei săptămâni poliţiştii teleormăneni au reţinut pentru 24 de ore nouă suspecţi, în patru dosare penale întocmite pentru furt.
Doi dintre aceştia, M. Florin, de 27 de ani şi A. Florinel, de 18 ani, ambii din Turnu Măgurele, au fost surprinşi de către poliţiştii din municipiu în timp ce transportau cu un cărucior mai multe obiecte metalice.
Întrebaţi despre provenienţa bunurilor, suspecţii n-au reuşit să ofere nicio justificare legală poliţiştilor care au stabilit, în urma cercetărilor demarate, că obiectele metalice au fost sustrase din incinta Casei de Cultură din localitate.
De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că cei doi suspecţi, împreună cu o a treia persoană, D. Paul, de 38 ani, au mai comis alte cinci furturi din aceeaşi locaţie.
Împotriva celor trei bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore şi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Teleorman.
Şi poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Lunca au definitivat cercetările şi au identificat suspecţii în două reclamaţii privind furturi din locuinţă, depuse de două persoane din comuna Beciu, în cursul anului 2012.
Suspecţii au fost identificaţi în persoanele numiţilor D. Dumitru, de 21 ani şi P. Nicolae, de 20 ani, ambii din comuna Beciu, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Şi împotriva celor doi a fost luată măsura reţinerii pe 24 de ore, aceştia fiind depuşi în arestul I.P.J. Teleorman.
Pentru sustragerea de bunuri din interiorul unui magazin din Videle au fost introduşi în arest şi alte trei persoane din oraş. Cei trei, E. Ştefan, de 19 ani, B.C., de 16 ani şi B.V., de 14 ani, care au pătruns prin efracţie în magazinul respectiv de unde au plecat cu mai multe bunuri.
Pe numele altor doi suspecţi de furt din Zimnicea a fost întocmit dosar penal şi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, după ce aceştia, M. Costel, de 26 ani şi C. Gheorghiţă, de 23 ani au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau cablu de telecomunicaţii din reţeaua telefonie fixă, situată pe str. Cuza-Vodă din localitate.

M. MEILĂ