”Sufletul mistrerios al pietrei” * Expoziție de sculpturi în piatră și lemn * ”Am văzut îngerul în piatră și am sculptat până l-am eliberat”

O expoziție aparte, a cărei unicitate este dată, în primul rând, de materialul în care lucrează autorul lucrărilor, sculptorul teleormănean Costel Păun, este deschisă în foaierul Instituției Prefectului județului Teleorman până la sfârșitul acestei luni. Toți iubitorii de artă care vor să viziteze această expoziție o pot face în fiecare zi, în intervalul orar 09:00-18:00.

Vernisajul acestei expoziții, intitulată sugestiv ”Sufletul misterior al pietrei”, piatra de râu fiind materialul din care sunt realizate sculpturile, a fost organizat ieri, 9 martie 2016, de Instituția Prefectului județului Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman. La eveniment au participat, alături de sculptorul Costel Popa, prefectul județului, Carmen Daniela Dan, directorul CJCPCT Teleorman, Elena Popa, artistul și poetul Eugenia Dumitriu și purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roșiorii de Vede, Gabriel Argeșeanu.

Interesant este că artistul și-a clădit reputația deosebită în decursul a doar cinci ani.

”Am început să sculptez din momentul în care am fost dat în șomaj, în 201. Am mers la profesorul Ciocan Dumitru și am văzut câteva lucrări de sculptură în piatră care m-au inspirat”, a spus sculptorul.

Se pare că acesta a fost momentul în care Costel Păun decis că trebuie să-și exprime în mod artistic trăirile, sentimentele. De altfel, 2011 a fost și anul în care sculptorul a organizat prima expoziție cu lucrările realizate.

”Pentru mine a fost foarte interesant să aflu că d-l Costel Păun lucrează efectiv cu piatra și cu lemnul de doar 5 ani. În 2011 a avut prima expoziție. Într-un timp atât de scurt a ajuns la un număr de 38 de expoziții. A expus și în țară, a expus și în străinătate”, a spus Carmen Daniela Dan.

Lucrările sculptorului te duc cu gândul ”undeva la origini”, după cum afirma Elena Popa, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Potrivit aceleiași surse ”arta se descoperă în cele mai neașteptate moduri, cu condiția ca oameni, cum este și d-l Popa, să ne dezvăluie emoția dinlăuntrul obiectelor care ne înconjoară. Și a mers la materiale originare, pentru că și lemnul și piatra sunt materiale care înmagazinează în ele energii acumulate de sute și poate chiar mii de ani. A reușit să ne dezvăluie din piatră emoția pe care piatra însăși vrea să ne-o transmită… Costel Păun reușește să modeleze și să ne transmită emoții într-un stil modern început de marele nostru Brâncuși. Eu văd pe undeva influențe ale sculpturii brâncușiene. Fiecare lucrare a d-lui Păun sugerează mișcare, forme neașteptate…”.

La prima expoziție realizată de Costel Păun a participat și poetul Eugenia Dumitriu, prezentă la vernisajul de ieri. Cât de impresionată a fost Eugenia Dumitriu de lucrările sculptorului teleormănean, se poate deduce din rândurile de mai jos.

”Am privit cu luare aminte sculpturile și am înțeles că mă aflu în fața unei personalități de o forță pe care abia o pot pricepe. Am înțeles, totuși, de ce a ales acest artist sculptura în piatră de râu, meserie solitară, mergând până la frumosul primar, direct, nemijlocit, etern, în care omenescul își dezvăluie toate nuanțele. În mâinile sculptorului piatra aceasta de râu, cea mai dură rocă din natura înconjurătoare, atât de darnică și la care nu a îndrăznit să se oprească niciun sculptor până la el, palpită în jocul de umbre și lumini al actului creator… Acest artist pornește de la ideea că forma preexistă în materialul inform, el jucându-se uneori de-a Demiurgul, pentru a o poate extrage din masă. Denumirea expoziției pe care artistul o deschide azi (n.r. miercuri, 9 martie 2016), aici, a deschis poarta spre magic. Arta sa devine un mod de viață. Artistul aduce în lumea plastică o nouă dimensiune a conceputlui de sculptură…”.

Printre lucrările expuse în foaierul Instituției Prefectului, amintim: ”Cap extraterestru”; ”Cheia universului”; ” Intrare în lumea visului”; ”Sculptură astrală”; ”Lună plină”; ”Intrare în altă dimensiune”; ”Evoluție II”; ”Secvențe din Mileniul IV”; ”Dimineața”; ”Locuitor de pe altă planetă”; ”Pasărea spin”; ”Supernova”.

Sculptorul Costel Păun s-a născut la 25 august 1951, în comuna Nicolae Bălcescu, județul Teleorman.

M. MEILĂ

Despre autor