Suflet în picioare sau gânduri din scaunul cu rotile
Într-un colț al existenței mele, mușchii îmi sunt atrofiați, dar nu și gândirea. Nu și visarea. Nu și sufletul meu desculț, care aleargă pe câmpul predestinat poemelor târzii. Scaunul cu rotile nu mă face penibil, ci mă înalță într-o altă dimensiune a ființei mele.
În fiecare mișcare, în fiecare privire, în fiecare cuvânt, trăiesc o lume 
paralelă, în care miracolul efemer se întâmplă. Nu e vorba de vindecare, ci de transcendență.
Așa că nu mă judeca. Nu mă privi cu milă sau compasiune. Sufletul meu e în picioare, chiar dacă trupul meu e ancorat în scaunul cu rotile. Și poate că în această vulnerabilitate se ascunde puterea mea cea mai mare. Puterea de a iubi, de a crea, de a visa, de a fi.
Nu-mi căuta umbra inimii, ci privește în ochii mei… Vei vedea că miracolul e aici, în fiecare clipă. E efemer, dar e real. E o stea care calcă în inima mea, lăsând o amprentă luminoasă. Și poate că, într-o zi, vom alerga împreună pe câmpul predestinat poemelor târzii, iar scaunul cu rotile va fi doar o amintire.
Mihail TĂNASE
Despre autor
