Sub vraja dorului

Din cer, coboară liniștea nopții, îmbrățișând lumea într-un alai de vise fermecate. Privesc norii rătăciți, și mă las purtat de gânduri.

Luna florilor strălucește blând, acoperind pământul cu un val de culori ce îmi aduc aminte de zâmbetul tău – acel zâmbet care a schimbat viața mea, care a vindecat lacrima ce mă apăsa odinioară.

A fost un timp în care dorul m-a răscolit, în care am crezut că iubirea se ascunde de mine, că lumea se învârte fără să îmi lase loc. Dar tu… tu ai adus vraja care mi-a arătat că dragostea a alungat umbrele trecutului.

Dacă vreodată îți vei îndoi inima, amintește-ți că eu sunt aici, că te iubesc, că sub vraja dorului tău, sufletul meu își va găsi mereu alinarea.

În liniștea

dintre două respirații,

unde lumea se oprește,

timpul uită să curgă,

te găsesc—tu,

începutul și sfârșitul.

O îmbrățișare,

suflete care se recunosc

într-o vrajă fără cuvinte.

Dragostea

nu are margini,

nu cere,

nu explică,

doar există,

ca lumina ce se naște

din întuneric.

În fiecare clipă,

în fiecare privire,

în fiecare atingere,

tu—răspunsul

pe care nu l-am căutat,

dar pe care l-am știut mereu.

Mihail TĂNASE

Despre autor