Structura anului școlar 2018-2019, în consultare publică

Până pe 24 inaurie 2018, elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar, dar și părinții sunt consultați într-un chestionar online, cu privire la structura anului școlar 2018-2019. Demersul aparține Ministerului Educației Naționale, care organizează consultarea publică în perioada 18-24 ianuarie 2018.

Pe această cale se urmărește colectarea unor puncte de vedere referitoare la durata minimă a anului școlar, data de începere a acestuia, durata vacanțelor de iarnă și de primăvară, respectiv necesitatea vacanței intersemestriale.

Concret, cei chestionați trebuie să răspundă la cinci întrebări, și anume: ”Care este data la care credeţi că ar trebui să înceapă anul şcolar 2018-2019?”, ”Care credeţi că este cea mai potrivită durata vacanţei de iarnă?”, ”Care credeţi că este cea mai potrivită perioadă a vacanţei de Paşte?”, ”În ce măsură credeţi că este necesară o vacanţă intersemestrială de o săptămână?” şi ”Care credeţi că ar trebui să fie durata minima a anului şcolar?”.

La completarea acestui chestionar nu se solicită date cu caracter personal, iar răspunsurile sunt confidenţiale şi vor fi utilizate doar în scopul consultării.

Chestionarul poate fi consultat si completat la următoarea adresă: https://www.surveymonkey.com/r/VDSBJCG.

M. MEILĂ