Statul pregătește servicii subvenționate pentru micii crescători de animale
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern care vizează stabilirea plafonului de cheltuieli pentru anul 2026 privind activitatea de colectare, transport, depozitare și neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali.
Conform documentului publicat pe site-ul instituției, valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 este de 3.150 mii lei, în cadrul unui plafon total estimat de peste 112 milioane lei.
Măsura face parte din schema de ajutor de stat destinată fermierilor mici, prin care statul asigură servicii subvenționate pentru neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.
Reglementarea se bazează pe prevederile Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pe normele metodologice aprobate anterior prin Hotărârea Guvernului nr. 1218/2024, care au fost avizate la nivel european printr-o decizie a Comisiei Europene.
Potrivit legislației în vigoare, anual, la propunerea consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului București, ministerul stabilește prin hotărâre de Guvern bugetul destinat acestor servicii.
Prin această schemă, autoritățile urmăresc sprijinirea gospodăriilor individuale de crescători de animale și gestionarea în condiții de siguranță sanitar-veterinară a animalelor moarte, reducând riscurile pentru sănătatea publică și mediu.
Adriana VENE