Spectacolul naturii. Cascada Cașoca a înghețat tun
Cascada Cașoca din comuna Siriu, una dintre atracțiile naturale deosebite ale județului Buzău, oferă un adevărat spectacol în zilele acestea în care temperaturile au crescut mult sub pragul înghețului. Cascada este complet înghețată, iar priveliștea este uimitoare.
O minune a naturii surprinsă în gheață
Cascada Cașoca, situată pe râul cu același nume, se află la doar câțiva kilometri de DN10 și este ușor accesibilă datorită modernizării drumului forestier din zonă.
Atât vara, cât și iarna, oferă priveliști spectaculoase, având o cădere de circa 8 metri, iar în sezonul rece devine o atracție deosebită prin formațiunile sale de gheață.
Peisajul sălbatic din jur și liniștea pădurii completează farmecul acestui loc de vis. În plus, cascada a devenit populară pe rețelele sociale, fiind un loc perfect pentru fotografii deosebite.
Cascada Cașoca (Pruncea) se află în apropiere de Barajul Siriu, pe drumul Cașoca (masivul Podu Calului), la 6 kilometri din DN 10 și are o cădere de aproximativ 7-8 metri.
Adriana VENE