Solicitări ale ambulanțelor teleormănene, la sfârșit de săptămână

Patru persoane găsite decedate, o tentativă de suicid, două victime ale accidentelor rutiere

Patru pacienți găsiți decedați, două victime ale accidentelor rutiere, dintre care una decedată, zece persoane care au avut de suferit în urma conflictelor și agresiunilor fizice, o tentativă de suicid și alte peste 400 de solicitări sunt intervențiile pe care le-au avut ambulanțele din cadrul SAJ Teleorman, în intervalul 29 septembrie-2 octombrie 2017.

Referitor la persoanele găsite decedate de către personalul medical de pe ambulanțe este vorba despre trei bărbați și o femeie, cu vârste între 50-77 ani, din localitățile: Alexandria (bărbat-50 ani), Plosca (bărbat-50 de ani), Uda Paciurea ( femeie-66 de ani) și Poieni (bărbat-77 de ani).

Accidentele de circulație, la care au ajuns și ambulanțele pentru a acorda primul ajutor victimelor, fiecare soldat cu câte o victimă, s-au petrecut la Lăceni și în localitatea Balta Sarată, din Roșiori de Vede. În urma accidentului rutier petrecut la Balta Sărată, victima a decedat.

Cele 444 de solicitări la SAJ Teleorman, în perioada menționată anterior, s-au făcut în următoarele situații: transfer interclinic+externări+CT-152; dureri abdominale sau de spate-63; accidente diverse-31; cefalee-25; tuse, probleme respiratorii minore-25; AVC-16; leșin(sincopă)-16; copii bolnavi-15; persoane inconștiente-15; obstetrică-ginecologie-14; sângerare-12; conflicte și agresiuni fizice-10; intoxicații-10; dureri toracice-8; psihiatrie-6; febră-5; incidente provocate de animale/insecte-3; diabet zaharat-3; alergii-3; boli nediagnosticate-2; căzuți în stradă-2; tentativă de suicid-1.

M. MEILĂ

Despre autor