Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Șofer fără permis, reținut după ce a fugit de un control al poliției în Brânceni

Un bărbat este cercetat penal după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și a încercat să evite un control al poliției, în comuna Brânceni.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, incidentul a avut loc în seara zilei de 5 iulie, în jurul orei 22:00, pe strada Serei din comuna Brânceni. Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Alexandria, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism.

Conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor și a părăsit locul controlului, fiind identificat la scurt timp de oamenii legii.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

 

Mircea OLTEANU

Despre autor

Lasă un răspuns

Click to listen highlighted text!