Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Situația operativă a ISU Teleorman, la cumpăna dintre ani

În ultimele zile , pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au gestionat un număr important de situații de urgență, intervenind prompt pentru protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor.

Bilanțul misiunilor

În intervalul analizat, salvatorii teleormăneni au desfășurat următoarele intervenții:

-16 misiuni SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale grave la unități spitalicești;

-o misiune de deblocare a unei uși de acces într-o locuință, pentru facilitarea intervenției echipajelor medicale;

-5 incendii la locuințe și anexe gospodărești, produse în localitățile Islaz, Butești, Pietroșani, Deparați și municipiul Alexandria;

-un incendiu de apartament, în municipiul Alexandria;

-un incendiu la un autoturism, în municipiul Alexandria;

-un accident rutier, produs pe raza localității Cosmești, soldat cu două victime asistate medical la fața locului.

Incendiu de apartament în municipiul Alexandria

Cea mai complexă intervenție a avut loc în Alexandria, când pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al II-lea al blocului J131, de pe strada București, din municipiul Alexandria.

La fața locului au acționat două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum pe casa scării.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, aproximativ 12 persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci persoane, aflate la etajul al IV-lea, au fost evacuate de pompieri cu ajutorul autospecialei de salvare de la înălțime, din cauza fumului dens.

Incendiul a fost localizat rapid, fiind afectată o cameră a apartamentului, unde au ars materiale textile, elemente de mobilier și un televizor. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric la instalația unui calorifer.

Trei persoane care au suferit atacuri de panică au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și SAJ, însă au refuzat transportul la spital. După evacuarea fumului cu electroventilatoare, locatarii s-au putut întoarce în siguranță în apartamente.

Două case salvate din calea flăcărilor, în localitatea Butești

Tot la cumpăna dintre ani, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Butești, comuna Siliștea.

Au acționat, în mod progresiv, trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Videle, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj de la Punctul de Lucru Drăgănești-Vlașca, precum și SVSU Siliștea și SPSU Petrom Energy, fiecare cu câte o autospecială de stingere.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul unei case nelocuite, pe aproximativ 70 mp, în interiorul acesteia, la mai multe anexe gospodărești (magazii de lemne și cereale) și la un autoturism. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat în limitele găsite, fiind salvate două case de locuit – una din aceeași gospodărie și una aparținând unei proprietăți învecinate.

Misiunea de stingere a durat aproape patru ore și a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile și de spațiile înguste. Au fost salvate bunuri în valoare de aproximativ 250.000 de lei, iar pagubele au fost estimate la circa 70.000 de lei. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Nu s-au înregistrat victime.

Accident rutier pe raza localității Cosmești

Pompierii au intervenit și la Cosmești, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ Teleorman.

Cele două persoane aflate în autoturism, un bărbat și o femeie, s-au autoevacuat, prezentând traumatisme ușoare și escoriații. Acestea au primit primul ajutor calificat la fața locului, refuzând transportul la spital. După asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cazul a fost preluat de autoritățile competente.

Mircea OLTEANU

 

Despre autor

Lasă un răspuns

Click to listen highlighted text!