Simpozionul „Coloniști teleormăneni în Cadrilater”

           Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, organizează joi, 27 martie 2025, de la ora 10.00, simpozionul „Coloniști teleormăneni în Cadrilater”.

Evenimentul va avea loc la Colegiul Național „Anastasescu” Roșiorii de Vede și va fi susținut de muzeograful Cătălin Borțun.

Cadrilaterul ocupă un loc aparte în provinciile româneşti pierdute în vara anului 1940.

Istoria acestei provincii a fost marcată de o permanentă fluctuație etnică, fiind supus în epoca modernă şi contemporană unor dispute teritoriale.

După intrarea Cadrilaterului în statul român, acesta a depus eforturi considerabile de a spori ponderea populaţiei româneşti în această provincie, fapt conștientizat prin procesul de colonizare dirijat.

În cadrul acestui proces au fost implicați atât locuitori din România, dar și locuitori din exterior (aromâni).

Printre locuitorii din România care au participat la procesul de colonizare a Cadrilaterului s-au numărat și numeroşi ţărani din judeţul Teleorman.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor