Simpozion Județean ”Memoria trecutului. File de istorie locală. Județul Teleorman în vâltoarea Primului Război Mondial”

Simpozion Județean ”Memoria trecutului. File de istorie locală. Județul Teleorman în vâltoarea Primului Război Mondial”

Vineri, 10 noiembrie 2017, s-a desfășurat în Sala Mare a Primăriei orașului Zimnicea cea de-a doua ediție a Simpozionului Județean ”Memoria trecutului. File de istorie locală. Județul Teleorman în vâltoarea Primului Război Mondial”. Simpozionul a fost organizat în scopul implicării elevilor în cunoașterea și promovarea istoriei locale, parte a istoriei regionale, naţionale, europeană şi universală, și în trăirea unor noi experienţe de învăţare. În timpul cercetării istorice, elevii învață că trebuie să emită judecăți de valoare doar după analiza critică a diferitelor surse istorice care semnalează un eveniment sau reprezintă o epocă. În acest sens, istoria locală vine în sprijinul elevilor pentru a le forma acestora atitudini civice și patriotice, cultul faţă de eroi, sentimentul de apartenenţă la spaţiul, valorile şi comunitatea din care fac parte, de promovare a elementelor de identitate națională. Simpozionul a creat totodată și un cadru larg pentru realizarea unui schimb de experienţă între profesorii care organizează cu elevii activităţi de istorie locală. Perioada 2016-2019 este dedicată marcării unui secol de la Primul Război Mondial şi Marea Unire, și pot fi diseminate noutăţi în abordarea acestei problematici.

Anul acesta, simpozionul a fost dedicat marilor victorii românești din 1917- Mărăști, Mărășești și Oituz -, obținute și prin jertfa teleormănenilor. Au fost depuse coroane de flori și s-a păstrat un moment de reculegere la Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Central al orașului Zimnicea. Simpozionul s-a bucurat de prezența dlui Petre Pârvu, primarul orașului Zimnicea, d-nei Violeta Răduț-deputat în Parlamentul României, d-nei Maria Chircă-director al Școlii Gimnaziale Nr 2 Zimnicea, dlui col. (r) Vasile Amăline, președintele Asociației Veteranilor de Război din România-filiala Zimnicea, dlui Ion Tăujan-vicepreședintele Societății de Științe Istorice din România, filiala Teleorman, dlui Tudor Spiridon-președintele Sindicatului ”Spiru Haret”Teleorman și d-nei Mihaela Tudor-director al Asociației Euro-Teleorman. Au participat cu lucrări profesorii: Petra Georgescu-Școala Gimnazială ”Sfinții Voievozi” Bragadiru, George Lili Berceanu-Școala Gimnazială Conțești, Dorina Sbârnea-Școala Gimnazială Plosca, Aurelian Raportaru-Școala Gimnazială Izvoarele/Smârdioasa, Eugen Mărunțelu-Liceul Teoretic Zimnicea, Elena Ichim- Școala Gimnazială Nr 2 Zimnicea, Mariana Lulache și Dan Popa de la Colegiul Tehnic Energetic Craiova, jud. Dolj, Gabriela Fianu de la CSEI Ștefănești, jud. Argeș. Au participat cu prezentări power-point, desene, fotografii și medalii elevi de la Școala Gimnazială Plosca, Școala Gimnazială Mereni din jud. Constanța -coordonator prof. Gabriela Dobrilă, Școala Gimnazială Nr 2 Zimnicea, Școala Gimnazială ”M.R. Paraschivescu” Zimnicea, Liceul Teoretic Zimnicea etc.

Au fost prezenți elevi de la unitățile de învățământ din oraș, însoțiți de profesorii de istorie, religie și limba română, pensionari, membrii ai comunității locale. Cel mai emoționant moment a fost când stră-strănepoții celor căzuți pe frontul Primului Război Mondial, elevi în clasele V-VII la Școala Gimnazială nr. 2 Zimnicea, au făcut cunoscută povestea eroismului stră-străbunicilor lor. Domnul primar Petre Pârvu le-a înmânat diploma ”Urmaș de Erou”. O diplomă a fost înmânată și dlui col (r) Amăline Vasile, veteran de război, pentru curajul dovedit în lupta pentru demnitate națională, azi un simbol pentru tânăra generație.

Prof. Elena Ichim

Școala Gimnazială Nr 2 Zimnicea

Despre autor