Sigilarea molarului de 6 ani! Campanie gratuită pentru preșcolarii și elevii din Alexandria

Sigilarea molarului de 6 ani! Campanie gratuită pentru preșcolarii și elevii din Alexandria

Sigilarea molarului de 6 ani – campanie gratuită susținută de Primăria Alexandria în Centrul de Profilaxie Orodentară. Campania se adresează tuturor copiilor din categoria de vârstă 6-12 ani din toate școlile din municipiul Alexandria și are ca scop evaluarea sănătății orodentare a elevilor din categoria de vârstă 6-12 ani, urmărindu-se creșterea nivelului de educație pentru sănătatea orodentară și implementarea unui comportament sanogen privind igiena orală la copii.

Cei patru molari de 6 ani reprezintă primii dinţi permanenţi care apar la copii în jurul acestei vârste şi au vulnerabilitate crescută la carie.

Sigilarea molarului de 6 ani este o procedură rapidă, nedureroasă, uşor de aplicat, neinvazivă și foarte importantă în dezvoltarea și menținerea unei sănătăți orale corespunzătoare a danturii definitive.

Toate activitățile efectuate la nivelul Centrului de Profilaxie Orodentară sunt gratuite și vor contribui la promovarea unui comportament și stil de viață sănătos și la creșterea nivelului de preocupare pentru sănătatea orală la copii și părinți.

Campania de sigilare a molarului de 6 ani începe în data de 04.11.2019, iar copiii vor fi transportați gratuit de la unitățile de învățământ la Centrul de Profilaxie Orodentară însoțiți de cadrele didactice.

Centrul de Profilaxie Orodentară oferă servicii gratuite pentru toți preșcolarii și elevii din Alexandria și funcționează cu 3 medici specialiști, 1 tehnician dentar și 2 asistente medicale.

Claudiu DUMITRACHE

Despre autor