Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Sfântul Gheorghe, apărător al credinței creștine și biruitor al răului

Biserica Ortodoxă îl cinstește la data de 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai mari mucenici ai creștinătății și purtător de biruință. Sărbătoarea sa este un prilej de rugăciune și întărire duhovnicească pentru credincioși, care îl consideră ocrotitor și mijlocitor înaintea lui Dumnezeu.

Sfântul Gheorghe s-a născut într-o familie creștină și a ajuns ofițer în armata romană, în vremea împăratului Dioclețian. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, el a mărturisit cu curaj credința în Hristos, refuzând să se închine idolilor. Pentru această mărturisire, a fost supus la chinuri grele, pe care le-a îndurat cu răbdare și nădejde, devenind un exemplu de jertfă și statornicie.

În tradiția creștină, Sfântul Gheorghe este numit „Purtătorul de biruință”, fiind simbolul luptei duhovnicești împotriva răului. Imaginea sa, în care străpunge balaurul, nu este doar o legendă, ci o reprezentare a biruinței credinței asupra păcatului și a întunericului. Ziua este marcată prin slujbe speciale, la care sunt așteptați numeroși credincioși, veniți să se roage și să ceară ajutorul sfântului cunoscut drept „purtătorul de biruință”.

În lăcașurile de cult din întreaga țară, preoții oficiază Sfânta Liturghie și rostesc rugăciuni dedicate marelui mucenic, considerat ocrotitor al celor aflați în suferință și al celor care trec prin încercări. Atmosfera din biserici este una de sărbătoare, dar și de profundă reculegere, credincioșii aprinzând lumânări și aducând mulțumire pentru ajutorul primit.

Credincioșii se roagă Sfântului Gheorghe pentru ajutor în încercări, pentru curaj și pentru întărire în credință, considerându-l un ocrotitor al ostașilor, al familiilor și al tuturor celor aflați în nevoie.

Viața Sfântul Gheorghe rămâne un model de curaj și statornicie. În timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Dioclețian, sfântul a ales să mărturisească deschis credința în Hristos, refuzând să renunțe la valorile sale. Pentru aceasta, a fost supus unor chinuri grele, pe care le-a îndurat cu răbdare, devenind simbol al biruinței credinței asupra răului. În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Sf. Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române.

Imaginea sa, în care străpunge balaurul, este prezentă în numeroase icoane și biserici, fiind interpretată ca o reprezentare a luptei duhovnicești și a victoriei binelui asupra răului.

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este însoțită și de tradiții păstrate cu sfințenie în multe zone ale țării. Credincioșii împodobesc porțile și gospodăriile cu ramuri verzi, simbol al vieții și al reînnoirii, iar participarea la slujbele religioase este considerată esențială în această zi.

Preoții îi îndeamnă pe oameni să păstreze spiritul autentic al sărbătorii, punând accent pe rugăciune, smerenie și fapte bune. După participarea la slujbe, familiile se reunesc pentru a marca această zi specială.

Prin slujbele oficiate în biserici și prin credința celor care îl cinstesc, Sfântul Gheorghe rămâne un reper spiritual puternic, un simbol al curajului și al biruinței credinței în fața oricărei încercări.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!