Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara
Sezonul rece vine la pachet cu incendii

2 incendii au avut de stins pompierii din Teleorman în acest weekend. Acestea au izbucnit la locuințele unor cetățeni din localitățile Alexandria și Orbeasca de Jos.

Primul incendiu s-a manifestat în Alexandria, pe strada Unirii, la acoperișul unei case de locuit și la două anexe, din două gospodării învecinate. Incendiul a fost observat și anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 02.35, la fața locului deplasându-se imediat două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea salvatorilor, focul se manifesta generalizat în cadrul unei gospodării, la o anexă pe cca. 30 mp, unde se aflau aproximativ 40 de păsări (papagali, canari și sticleți) și la acoperișul casei de locuit pe aproape 80 mp, cu pericol de distrugere a acesteia. De asemenea, flăcările erau extinse și la gospodăria învecinată, la acoperișul unei anexe, pe cca. 35 mp, la elementele de tâmplărie ale construcției, la două ferestre de la casa de locuit aflată în imediata apropiere și la izolația din polistiren a acesteia pe cca. 25 mp, cu pericol de dezvoltare la întregul imobil.

Pompierii au reușit să localizeze rapid incendiul, în limitele găsite, însă lichidarea totală a focarelor s-a realizat după aproape două ore de intervenție, pompierii reușind să salveze casele de locuit și mai multe bunuri materiale de uz gospodăresc.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unei sobe tip godin, lăsată în funcțiune nesupravegheată în interiorul unei anexe gospodărești. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime omenești.

Al doilea incendiu, din localitatea Orbeasca de Jos, a izbucnit în jurul orei 17.45, în podul unei case de locuit, la elementele combustibile din jurul coșului de fum, pe aproximativ 5 mp. Pompierii au stins rapid focul, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă, fără a fi întâmpinate probleme deosebite.

Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum defect care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din apropiere. Nu au fost înregistrate victime.

C.D.

Despre autor

Click to listen highlighted text!