Șerban Slăbescu, din nou câștigător
Șerban Slăbescu tocmai s-a întors de la a treia etapa a Campionatului de drag racing al Ungariei, desfășurat în localitatea Kunmadaras.
Sportivul nostru a alergat cu motocicleta Kawasaki ZX6R de 599cc, în versiunea de stradă (far, stopuri, frâne, carene, roți, generator, starter- toate originale).
Locul 1, clasa D600, cu un timp de 9.84 secunde, a revenit, așa cum ne-a obișnuit, lui Șerban Slăbescu.
Din nou au fost temperaturi foarte mari pe timpul zilei, chiar de peste 38 de grade la umbră, acest fapt resimțindu-se într-o scădere semnificativă a puterii motoarelor”, a declarat sportivul nostru.
Cu această victorie, Șerban Slăbescu își consolidează poziția de lider al clasamentului.
Următoarea etapă internațională se va desfasura în Vidin, între 7 și 8 septembrie.
Felicitări și mult succes în continuare!
Cornelia RĂDULESCU