Semnal editorial: ”Timp opac”
A ieșit de sub tipar volumul de versuri ”TIMP OPAC”, 2018, de Mihail Tănase. Autorul este la a 29 – a carte. A scris roman, poezie și proză și este laureat al mai multor concursuri literare. A publicat articole și poezii în zeci de reviste din țară și din străinătate. Este membru al Ligii Scriitorilor din România din anul 2008 și redactor la ziarul nostru din anul 2010.
În prezentarea cărții ”Timp opac”, cunoscutul poet Florea Burtan scrie: ”Mihail Tănase îşi transcrie tăcerile şi insomniile pe o lacrimă vorbitoare. Poezia lui – limpede şi candidă, înveşmântată într-o luminoasă tristeţe – grăieşte frumos şi convingător despre o fată-mireasă care, deşi îi dă de veste, nu va ajunge la el decât în vis. Resemnat, poetul se mulţumeşte cu absenţa iubitei, al cărei chip mirat îl zideşte în dogoarea înmiresmată a Cuvântului. Cartea de faţă, ca şi precedentele, de altfel, depun mărturia unui spirit de reală sensibilitate şi înzestrare lirică, mereu capabil să pună în mişcare cele mai durabile şi înălţătoare sentimente”.
Volumul de versuri este frumos ilustrat cu desene realizate de pictorița Adriana Luca din Republica Moldova.
R.M.