Semaforul iubirii

Când mi-e dor de tine, iubito, te aștept la semaforul ce prinde toamna în verdele trecerii. Acolo, sub cerul încălzit de razele blânde ale soarelui, timpul se oprește și așteptarea devine o poezie subtilă.

Îmi imaginez că vei veni cu pași ușori, cu privirea ta caldă și mâna întinsă spre a mea. Și atunci, în acel moment, totul va fi perfect.

Eu te iubesc, tu, mă aștepți într-un gând de vin pelin. E un loc ascuns, în care inima noastră se deschide ca o floare în miezul nopții. Acolo, între rândurile tăcerii, ne regăsim și ne îmbrățișăm cuvintele. Iubirea noastră e ca un vin amar, dar dulce în același timp. Ne înecăm în el și ne hrănim sufletele.

Când trebuie să te ascunzi în mine, ești Mirul pe pământ. Îți deschid brațele și te primesc în mine, ca pe o comoară prețioasă. Ești oglinda în care mă regăsesc, și răspunsul la întrebările mele cele mai adânci. În tine găsesc sensul și rostul, iar fiecare atingere e o rugăciune.

Atunci mă scald în singurătatea ploii, dincolo de orizontul toamnei. Picăturile îmi spală sufletul și îmi aduc alinare. În acea liniște, în mijlocul naturii, simt că suntem unul cu totul. Și, într-o zi, când toamna va reveni, ne vom regăsi la acel semafor, iar timpul va înceta din nou să curgă.

Mihail TĂNASE