Ședință CJSU, pentru aprobarea Planului de măsuri pentru sezonul de iarnă 2017-2018

Președintele CJ Teleorman, către șefii instituțiilor: ”Nu mai trimiteți la ședință înlocuitori slab pregătiți”

În cadrul ședinței ordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, desfășurată joi, 16 noiembrie 2017, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, membrii CJSU au aprobat proiectul de hotărâre privind Planul de măsuri pentru sezonul de iarnă 2017-2018. Pe ordinea de zi a ședinței a fost și un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea unor măsuri pentru implemetarea Concepției naționale de răspuns post seism la nivelul județului Teleorman.

Despre planul de măsuri pentru acest sezon rece a vorbit inspectorul șef al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, col. Marius Stancu, care i-a propus prefectului județului Teleorman ca în perioada următoare să facă o adresă către toate unitățile administrativ teritoriale cu privire la verificarea locuințelor în care se știe că stau persoane vulnerabile, ”pentru a determina probleme legate de îngheț”.

Adresându-se directorului DSP Teleorman, Mioara Comana, șeful ISU Teleorman a precizat că și în acest an, ca și anul trecut, DSP Teleorman se poate baza pe sprijinul pompierilor teleormăneni, atunci când situația o impune, făcând referire în special la transportul persoanelor dializate.

Pentru ca autoritățile să intervină cât mai rapid și eficient pentru rezolvarea problemelor care apar în perioada rece, Marius Stancu a spus că ” la nivelul ISU Teleorman s-a făcut din nou un grup de sms scrise unde toți șefii de baze județene precum și șefii de Poliție Rutieră vor primii toate avertizările de vreme, pe care noi le transmiteam până acum doar membrilor CJSU”.

Nu în ultimul rând, inspectorul șef al ISU Teleorman i-a sigurat pe operatorii frunziori de servicii de utilități publice că pompierii teleormăneni sunt pregătiți și în această iarnă să intervină cu autospecialele pe care le au în dotare, pentru rezolvarea diferitelor probleme care pot apărea, în special în ceea ce privește furnizarea de energie electrică și gaze.

”Anul trecut am avut o colaborare eficientă cu tot cea ce înseamnă operator în furnizarea de utilități. Vreau să vă asigur că și anul acesta instituția pe care o conduc este pregtătită pentru a-i juta, pe toți cei care au nevoie, cu mijloace de trecere în teren accidentat. Așadar, d-le director al CEZ, ori de câte ori aveți nevoie, puteți să apelați cu mare încredere la noi”, a spus col. Marius Stancu.

Vizibil deranjat de absența de la ședință a unor șefi de instituții, membri ai CJSU, președintele CJ Teleorman, Dănuț Dristescu a spus că speră să nu se mai întâmple acest lucru la viitoarele ședințe, în special în sezonul rece, ”pentru a nu ne confrunta, până la urmă, cu pierderi de vieți omenești sau cu alte probleme care pot interveni pe perioada iernii. Trebuie s-aveți respect față de cetățenii din județul Teleorman, sper să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în perioada trecută. Și știm foarte bine când câțiva colegi din CJSU nu au putut să vină. Vă rog să lăsați toate problemele pe care le aveți când sunt ședințe ale CJSU! Nu mai trimiteți înlocuitori slab pregătiți! Nu mai accept așa ceva, decât în situația în care sunteți in concendiu de odihnă sau concendiu medical”, a spus Dănuț Cristescu.

Potrivit celor precizate de președintele CJ Teleorman, pentru acest sezon rece, autoritățile județene sunt pregătite să intervină, pe cele 26 de drumuri județene din Teleorman, cu 91 de utilaje existente în cele cinci baze.

M. MEILĂ