Seară de muzică folk
Pentru a treia oară în această vară, la Teatrul de Vară din Roșiorii de Vede s-a derulat unul dintre cele mai de succes programe ale Serviciului pentru Cultură, Educație, Creație și Sport din municipiul Roșiorii de Vede- „Seară de muzică folk”.
La această activitate au participat peste 100 de persoane, care, împreună cu cei care au evoluat pe scenă, au transformat o seară de joi într-una dintre cele mai frumoase zile din această vară. Gazda evenimentului a fost Aurelia Bărbuț, șeful Serviciului pentru Cultură.
Seara de folk a început cu veteranul de vârstă al Casei de Cultură, cel care, de-a lungul timpului, a îndrumat zeci de tineri în arta muzicală, Silviu Arsu. I-a urmat o tânără frumoasă, extrem de talentată, atât muzical, cât și teatral, studentă la Drept, la Universitatea din Craiova, voluntar ED Teleorman și membru al Cercului de Muzică al Casei de Cultură, Daria Niculcea. Daria și toți cei care au urcat pe scena Teatrului de Vară au fost acompaniați la chitară și tobe de coordonatorii Cercului de Muzică al Casei de Cultură, prof. Tedy Stîngă și Stelian Avram.
Programul serii a continuat cu minirecitalul unui tânăr talentat, muncitor și perseverent, elev la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu, în clasa a X-a, Denis Stancu.
Următorul moment a fost susținut de o studentă în anul II la Universitatea de Ştiinţe Agronomice și Medicină Veterinară din Bucureşti și voluntar al centrului de infromare Europe Direct Teleorman, laureată la mai multe festivaluri muzicale și o voce inconfundabilă, Andreea Cîmpeanu.
Și în această ediție a Serii de muzică folk, a fost continuat proiectul „Și eu am debutat la Teatrul de Vară!”, propus publicului în luna iunie a acesui an. Cea care a debutat de această dată este elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și membră a Cercului de Muzică al Casei de Cultură- Secția Canto și chitară, coordonată de prof. Tedy Stîngă: Rebeca Afende.
Și pentru că acest proiect nu se adresează doar copiilor sau tinerilor a mai avut loc un debut, pe scenă urcând o teleormăneancă născută la Beuca, dar care locuiește de 24 de ani în Spania, la Madrid, Florica Badea. Aceasta a aflat de evenimentul organizat și a ținut să cânte pe scena de spectacol a teatrului roșiorean.
Cornelia RĂDULESCU