Se întâmplă la Parlament

Circa 650 de euro, decontaţi „pe cuvânt de onoare”
Decizia premierului Victor Ponta de a adopta un buget de austeritate pentru Parlament a stârnit o adevărată furtună mediatică, întreţinută şi de atitudinea multor parlamentari, care s-au simţit lezaţi de faptul că vor fi scoşi din hotelurile de cinci stele, cu mic dejun în regim de service room, cu acces la spa şi la sălile de fitness.
Nici măcar cei 4000 de lei oferiţi pentru a-şi camere mobilate de pe piaţa liberă nu au fost de natură să domolească spiritele în cazul multora dintre aleşii neamului. Dar „uninominalii” noştri, mulţi ajunşi în Parlament de pe locul doi sau trei, la pomana redistribuirii, au şi alte motive de nemulţumire. Li s-a tăiat macaroana şi de la transportul gratuit cu avionul şi de la alte beneficii care vin să completeze salariul de parlamentar, care, într-adevăr, nu e exagerat de mare (circa 900 de euro).
Le-au rămas în schimb o mare parte din celelalte privilegii, inaccesibile salariatului de rând. Între acestea şi suma forfetară, pentru întreţinerea birourilor parlamentare, care, în conformitate cu legea, reprezintă un salariu şi jumătate, adică circa 1400 de euro. Din această sumă se asigură salariile celor angajaţi la cabinet, de obicei rude şi prieteni, şi cheltuielile de funcţionare a cabinetului. Aici apare un aspect care îi scandalizează pe cei care trebuie să justifice fiecare leuţ, fie că sunt salariaţi, fie oameni de afaceri.
În Legea 96/2006, care se referă la Statutul deputaţilor şi senatorilor, la art. 12, alin.1, se stipulează că din suma forfetară, 20% se poate cheltui pentru carburanţi, 15% pentru rechizite, 7% pentru protocol şi 4% pentru curăţenie, în total 46%, adică 644 de euro. Ceea ce reprezintă circa două salarii medii pe economie.
Poate că s-ar putea accepta şi asta dacă aceeaşi lege n-ar prevede că aceste cheltuieli se decontează „pe baza declaraţiei pe propria răspundere a deputatului sau senatorului”. Fără facturi, fără chitanţe, fără bonuri. E de ajuns ca parlamentarul să semneze o declaraţie tip (anexa 2 la Legea 96/2006) şi e „descărcat de gestiune” mintenaş.
Şi când te gândeşti că orice firmă privată e amendată dacă nu are ştampilă pe bonul de achiziţie şi i se caută nod în papură pentru orice achiziţie te întrebi în ce ţară trăim? Iar răspunsul e unul singur: trăim în România, ţara unde orice abuz e posibil. Cu condiţia să ai „acoperire”, legală sau nu.
Poate că în liota de 588 de parlamentari se va găsi măcar unul care să amendeze această lege care încurajează hoţia la cel mai înalt nivel. Altfel, Parlamentul va rămâne în continuare la coada cozii clasamentului privind încrederea populaţiei în instituţii.

C.O.