Se asfaltează cu viteza melcului

Tot înainte cu viteza melcului. Reabilitarea celor 5 kilometri de drum care fac legătura între Orbeasca şi Băbăiţa a durat 4 ani. Valoarea total a investiţiei s-a ridicat la suma de 13,7 milioane lei, aproximativ 3 milioane lei pentru fiecare kilometru.
S-a turnat asfalt cu linguriţa pe drumul dintre Orbeasca şi Băbăiţa. Cei 5,2 kilometri de drum care fac legătura dintre Orbeasca şi Băbăiţa au fost în sfârşit reabilitaţi după 4 ani de ”chin şi jale”.
Această porţiune era una jalnică şi doar căruţele sau tractoarele se încumetau să-l parcurgă după o ploicică. Deşi recepţia a fost făcută de către preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, drumul de 5,2 kilometri nu este sută la sută reabilitat, urmând ca la anul să fie făcute şanţurile şi intrările laterale.
La inaugurarea acestui tronson de drum au participat şi primarii din Orbeasca, respectiv Băbăiţa. Cu acest prilej, primarul comunei Băbăiţa, Gheorghe Budică s-a declarat extrem de mulţumit de finalizarea acestei lucrări pe care o consideră ”o poartă spre civilizaţie”.
”Reabilitarea drumului judeţean 612 este pentru noi un mare avantaj ţinând cont că mai mulţi cetăţenii ai comunei au terenuri spre comuna Băbăiţa. Aşa vom putea ajunge mult mai repede şi la târgul din Gălăteni. Acest drum este o oportunitate pentru localitatea noastră”, a precizat Gheorghe Budică.
La rândul său, primarul din Băbăiţa, Ion Vlad a adăugat că aşteaptă reabilitarea acestui drum de mai bine de 20 de ani şi îşi pierduse orice speranţă că acesta va fi gata în timpul vieţii sale.
Pentru preşedintele CJ Teleorman, Adrian Gâdea reabilitarea acestei porţiuni de drum reprezintă o promisiune îndeplinită din timpul campaniei electorale.
”Reabilitarea drumului este o investiţie pe care o aşteptaţi de ceva vreme. Este o promisiune a mea din campania electorală. Iată că astăzi am reuşit să realizăm această investiţie. De astăzi aveţi o legătură mai bună cu vecinii dumneavoastră şi puteţi circula în condiţii mai bune. Reabilitarea drumului înseamnă condiţii civilizate de viaţă.
În viitor am mai multe proiecte pentru comuna Orbeasca. În primul rând, înfiinţarea reţelei de apă şi canalizare, depozitarea gunoiului de grajd menajer şi reabilitarea căminului cultural.
Bob cu bob se umple sacul”, a declarat Adrian Gâdea.
Preşedintele CJ Teleorman speră ca reabilitarea acestui tronson de drum să fie realizată sută la sută la anul.
Tot la anul se vor executa lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor de pe platforma drumului. Pentru asigurarea traversării apei de pe o parte pe alta a drumului sunt prevăzute 6 podeţe tubulare.
În cadrul capitolului de siguranţă rutieră se vor executa marcaje pe toată lungimea tronsonului de drum, indicatoare rutiere şi borne kilometrice noi.
Tronsonul de drum inaugurat ieri are două benzi de circulaţie, iar principalii parametri sunt: lăţimea platformei de drum=8 m, lăţimea părţii carosabile = 6 m.

Claudiu DUMITRACHE