Scăpăm de ţânţari, muște, purici și căpușe! Începe dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea

Scăpăm în sfârşit de ţânţarii din case, de pe stradă şi din parcuri. Reprezentanţii Primăriei Alexandria efectuează dezinsecţia pe domeniul public, folosind aviaţia utilitară.

Un lucru îmbucurător este faptul că substanţele folosite vor avea efect şi asupra muştelor.

Crescătorii de albine din municipiu sunt rugaţi să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine. Tratamentul va fi aplicat începând cu data de 14.06.2021, în intervalul orar 22.00-06.00.

”Substantele si produsele folosite nu prezinta nici un pericol pentru oameni, iar actiunea lor se indreapta numai spre eliminarea insectelor : tantari, muste, omizi, plosnite, purici, capuse. Pentru ca dezinsectia sa fie eficienta, actiunile trebuie efectuate in mod unitar, la nivelul intregii localitati. In acest sens facem apel catre cetateni, asociatii de locatari/proprietari, agenti economici sa efectueze activitatea de dezinsectie pe proprietati, in cladiri si in subsolul blocurilor concomitent cu actiunea municipalitatii.

In cazul in care conditiile meteorologice vor impiedica desfasurarea acestor actiuni, perioada de efectuare a activitatilor va fi reprogramată”, anunță reprzentanții Primăriei Alexandria.

Saliva ţânţarului, cea pe care ne-o injectează atunci când ne înţeapă, poate conţine parazitul Plasmodium, care dă malarie şi virusul febrei galbene, ambele frecvente în Africa, dar extrem de rare în România.

De asemenea, ţânţarul ne poate transmite virusul West Nile, care a infectat şi a creat probleme populaţiei din America de Nord. Anul trecut în România au existat 7 cazuri confirmate de pacienţi infectaţi cu virusul West Nile, unul dintre ei fiind în Teleorman. Simptomele, care apar în doar 20 la sută din cazuri, sunt: febră, dureri de cap, senzaţie de greaţă şi în unele situaţii se observă şi inflamarea ganglionilor limfatici. Oricare dintre aceste simptome ar trebui să ne trimită la medic, mai ales dacă apar după o înţepătură de ţânţar.

Chiar dacă nu înţeapă, şi muştele sunt periculoase. Aceasta pentru că orice obiect sau aliment pe care se aşează poate fi contaminat cu Salmonella, Escherichia coli (E. coli) sau cu alţi microbi care dau toxiinfecţii alimentare, unele dintre ele severe.

C. DUMITRACHE