Sărbători, obiceiuri și tradiții
Expoziția „Sărbători, obiceiuri și tradiții din județul Teleorman” deschisă la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman oferă vizitatorilor posibilitatea de a-și reaminti de un stil de viață rămas în amintire.
Pentru cei mai tineri, este ceva inedit, cu care cei mai norocoși au făcut cunoștință, prin intermediul poveștilor depănate de părinți sau bunici.
Pentru cei mai mulți, este un stil de viață „care a fost”.
Dar spre care, de ceva vreme, tot mai mulți ne întoarcem cu drag, mândrie și recunoștință.
Valorile trecutului fac parte din însăși identitatea noastră, iar punerea lor la locul pe care îl merită este o datorie și o onoare.
Obiectele casnice, macate, preșuri, marame și costume populare autentice, care aparțin Silviei Cobârlie, Pălăguței Găină și Elenei Iconaru sunt expuse cu grijă, aducând cu ele autenticul și frumosul.
Din discuția purtată cu una dintre deținătoarele aceestor obiecte, Elena Iconaru, bibliotecar, am aflat o parte a poveștii de viață a bunicii ei, cea care a realizat o parte din exponatele pe care cei interesați de tradiții și autentic o pot vizita până în data de 27 septembrie 2024.
Este vorba despre Ștefana Cristian, din comuna teleormăneană Drăgănești Vlașca. Ea a trăit peste 80 de ani, până în 2001, toată viața mergând pe drumul ei: a țesut macate, preșuri, instalând războiul de țesut acolo unde-i era locul, a călcat rufele cu fierul în care se puneau cărbuni încinși (refuzând oferta copiilor de a-i cumpăra un altul, modern!) și a avut doar cearceafuri din pânză țesută, cu colțișori făcuți cu iglița.
Să lăsăm imaginația liberă și să vedem cu ochii minții o cameră în care toate eram făcute de mâna Ștefanei Cristian!
Și pentru a reveni la realitate, să vizităm expoziția „Sărbători, obiceiuri și tradiții din județul Teleorman”, având posibilitatea de a vedea frumosul la orice pas, de la vasele frumos decorate, la costumele populare!
Cornelia RĂDULESCU