Sala de sport de la Școala Gimnazială nr. 7 va fi dată în folosință
Vești bune pentru sportul teleormănean. Echipele de handbal și baschet din Alexandria ar putea să joace din nou ”acasă”. Moderna sală de sport de la Școala Gimnazială nr. 7 este gata, iar din luna martie ar putea organiza evenimente sportive.
Peste 4 milioane de lei au fost investiți în cea mai nouă și modernă sală de sport din județul Teleorman. Mare parte a acestor bani au venit de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Potrivit primarului municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, recepţia preliminară a sălii fost făcută deja în luna noiembrie 2015, dar nu a fost inaugurată până acum pentru că au fost constatate unele deficiențe.
„Recepţia preliminară a fost făcută în luna noiembrie 2015. Cu acest prilej au fost constatate anumite deficienţe pe care constructorul a trebuit să le remedieze. În aceste zile, o echipă din partea constructorului se află la sala de sport pentru a remedia deficiențele. Nu am vrut să o predăm unităţii de învăţământ până când nu corespunde din toate punctele de vedere ale unei funcţionări normale”, a declarat edilul Alexandriei.
În ciuda acestor mici inconveniente, Drăgușin este convins că din luna martie sala va fi dată în folosință.
”În perioada imediat următoare vom încheia procesul verbal de predare-primire către administraţia Şcolii generale nr. 7”, a completat primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin.
Odată cu deschiderea sălii de sport de la Şcoala Gimnazială nr. 7 și echipele de handbal sau baschet își vor rezolva problemele legate de locul de disputare a evenimentelor sportive.
Echipa de baschet a Alexandriei își dispută meciurile de ”acasă” la Craiova, iar handbaliștii la Suhaia sau pe unde găsesc o sală disponibilă. S-a ajuns în această situație după ce Sala Sporturilor din Alexandria intră, în sfârșit, în reparații.
Sala Polivalentă din Alexandria a fost construită la începutul anilor 70. Din păcate, deși în ultimii ani am avut o echipă de baschet feminin care evoluează în prima ligă națională și o echipă de handbal, în liga secundă, municipalitatea nu a găsit bani pentru reparații capitale.
În cele din urmă au fost primite fonduri de la Ministerul Dezvoltării, iar lucrările au demarat la finele anului trecut și se preconizează că se vor finaliza la sfârșitul anului 2017, începutul lui 2018.
Tribuna va fi reamenajată cu 1350 locuri pentru public general, 100 locuri VIP, 50 de locuri presă. Terenul de joc cu dimensiunea de 44*24 metri va fi pretabil pentru meciuri indoor de handbal, baschet, volei tenis, judo, badminton. Vor fi amenajate săli de sport pentru activităţi conexe: antrenamente pentru judo, sală pentru dezvoltarea forţei, sală de antrenamente pentru scrimă.
De asemenea, ca dotări, noua Sală a Sporturilor din Alexandria va beneficia de sistem de nocturnă pentru meciuri televizate, sistem de sonorizare, sistem de afişaj cu tabele de scor electronice, sistem de climatizare, grupuri sanitare pentru toate categoriile de utilizatori, inclusiv pentru spectatorii cu handicap locomotor.
C. DUMITRACHE