Roşia Montană nu mai e o miză economică, ci una politică

Ieşirea la rampă, de luni seară, a lui Traian Băsescu a fost semnalul că Roşia Montană a devenit, în primul rând, o miză politică, cea economică trecând în planul doi.
Timp de două săptămâni, locatarul de la Cotroceni n-a scos un cuvânt, asistând pasiv la certurile din USL, ceea ce dovedeşte că el sau unul dintre consilierii săi au citit despre strategia lui Napoleon Bonaparte, care spunea, printre altele: „Niciodată să nu întrerupi un duşman atunci când face o greşeală”.
De ce a întrerupt preşedintele dialogul contondent dintre liberali şi social-democraţi înainte ca aceasta să declanşeze implozia?
Pentru că, aşa cum el însuşi a declarat, instinctul i-a spus că e momentul. Iar Traian Băsescu a dovedit, de-a lungul timpului, că este un animal politic cu instincte sigure şi un bun comunicator pentru marea masă, care înghite pe nerumegate tot ce spun politicienii pe care îi simpatizează.
Riscând o „baie de mulţime” nearanjată la manifestările de la Ţebea, Băsescu s-a trezit huiduit şi apostrofat, iar un bătrân i-a zis în faţă „maidanez de Cotroceni” şi i-a cerut demisia. Apoi preşedintele a intrat să-şi lingă rănile în cortul PDL-ului şi s-a întreţinut cordial cu Blaga şi cu Igaş, spunându-le că vrea să meargă la Roşia Montană, să-i convingă pe mineri să întrerupă protestul.
Dar se pare că şi Ponta are instinct politic, pentru că i-a luat-o înainte lui Băsescu şi a intrat în subteran, de unde a ieşit după trei sferturi de ceas însoţit de grevişti, în uralele celor prezenţi, care scandau numele premierului. După două înfrângeri în aceeaşi zi, la temperamentul său coleric, Traian Băsescu nu putea să mai tacă şi scorpionul din el a glăsuit. Şi, ca de obicei, s-a contrazis. Şi în abordarea proiectului Roşia Montană, şi în ceea ce priveşte subiectele politice mai vechi sau mai noi.
Singura petardă aruncată de Băsescu pe gazonul public, care are o semnificaţie de luat în seamă, este premoniţia că în curând am putea să vedem 200.000 de protestatari în stradă, care contestă proiectul Roşia Montană. Aşa îi spune lui instinctul antrenat de Aleodor Manolea, cel cu flacăra violet din campania pentru prezidenţiale.
Poate că am fi trecut peste această declaraţie, dacă n-am fi avut şi noi instinct. Nu la nivelul domnului preşedinte, ci aşa, mai normal.
Şi ce ne spune nouă instinctul? Că declaraţia prezidenţială se pupă cu declaraţiile recente ale ideologului Alianţei DA, Alina Mungiu, Pippidi, care vede în demonstranţii împotriva proiectului Roşia Montană nucleul unei viitoare mişcări politice, al unui viitor partid: „Dacă se dezvoltă o masă critică de oameni cu valori diferite de clasa politică actuală şi intenţii serioase de organizare, bineînţeles că vom sta de vorbă cu ei, că e păcat ca experienţele noastre negative anterioare să nu servească măcar la asta.”
Hopaaa! Am primit un sms! Şi ce ne spune el? Că cele mai multe dintre organizaţiile civice din fruntea protestelor sunt din familia celor sponsorizate de Open Society Fundation, patronată de George Soroş, care s-a dovedit a fi vârful de lance în destabilizarea Europei de Est şi a spaţiului ex-sovietic, pregătind aşa-zisele Revoluţii Portocalii din Ucraina, Georgia şi România şi aducând FIDESZ-ul la putere în Ungaria. (Iar mai nou se spune că Fundaţia pentru o Societate Deschisă s-ar afla în spatele demonstraţiilor antiguvernamentale din Turcia, premierul Erdogand dând o lovitură mortală cercurilor financiare internaţionale când a anunţat, înainte cu două săptămâni de declanşarea protestelor, că Turcia a devenit al 17-lea stat al lumii care nu mai are nici măcar un dolar datorie la FMI.)
Iar Societatea Academică Română, condusă de doamna Pippidi a fost portdrapelul ideologic al alianţei DA, adusă la putere de valul revoluţiilor portocalii, fiind sponsorizată şi di miliardele lui Soroş.
Aşa că atunci când „instinctual” Traian Băsescu a vorbit de 200.000 de manifestanţi, simţea el ce simţea sau, mai degrabă, ştia el ce ştia. Pentru că nu le va fi greu „civililor” să mobilizeze pe internet oameni de bună credinţă, care să intre într-un joc care nu le aparţine.
Lenin îi numea pe cei care nu făceau parte din partidul bolşevic, dar sprijineau cu entuziasm naiv revoluţia, „idioţii utili”. Despre asta e vorba în propoziţie şi nu e exclus ca în afara ONG-urile soroşiste să se implice în „mobilizare” şi serviciile care i-au rămas credincioase preşedintelui, ba chiar şi PDL, către care Traian Băsescu se pare că îşi întoarce din faţa, după ce Mişcarea Populară pare a se dovedi un fiasco.
Şi nu este exclus să asistăm la o nouă încercare a Alinei Mungiu Pippidi şi a oengiştilor de a modifica legea partidelor, pe care o consideră restrictivă, şi să ceară din nou, precum în martie 2012, ca înfiinţarea unui partid să poată fi realizată cu doar 500 de cetăţeni cu drept de vot, domiciliaţi în cel puţin trei din judeţele ţării.
După declaraţiile de luni seară ale lui Traian Băsescu şi după replicile lui Ponta, e clar că Roşia Montană nu mai e o miză economică, ci una politică. Iar cianura demagogiei şi politicianismului e mai periculoasă decât cianura de sodiu, care n-a fost folosită niciodată la Roşia Montană. Dar despre asta vom vorbi într-unul din numerele următoare.

Şt. B.

Despre autor