Românii fac economii drastice pentru a face față scumpirilor
Valul de scumpiri din ultimele luni a lovit puternic bugetele familiilor din România. Facturile la energie și utilități au crescut, în medie, cu aproape 70%, iar prețurile alimentelor și bunurilor de bază s-au majorat cu peste 10%. În aceste condiții, mulți români spun că au fost nevoiți să reducă cheltuielile și să-și schimbe stilul de viață.
Datele centralizate de Institutul Național de Statistică ar
ată că, în septembrie 2025, energia electrică s-a scumpit cu peste 69%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Gazele naturale și serviciile de încălzire au urmat același trend ascendent, punând o presiune uriașă pe veniturile gospodăriilor.
Creșteri semnificative s-au înregistrat și la alimente: uleiul, pâinea, lactatele și fructele proaspete s-au scumpit cu 10–15%, în timp ce prețurile la bunuri nealimentare și servicii au urcat, în medie, cu 10%.
Sondajele de opinie arată că peste jumătate dintre români au fost nevoiți să reducă cheltuielile curente – de la cumpărături și haine, până la activități recreative sau vacanțe.
Mulți aleg să facă economii prin reducerea consumului de energie electrică; oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale; limitarea utilizării apei calde și a gazelor; cumpărături doar din promoții.
Potrivit economiștilor, principalele cauze ale valului de scumpiri sunt: eliminarea plafonării prețurilor la energie, intrată în vigoare la 1 iulie 2025; majorarea TVA-ului și a accizelor, aplicată de la 1 august; creșterea costurilor de producție și transport, care s-a transferat în prețurile finale; deprecierea leului în raport cu euro, ce a dus la importuri mai scumpe.
În fața acestor provocări, mulți oameni au început să caute soluții pentru a-și proteja bugetul- trec la energie fotovoltaică sau încălzire pe lemne/pompe de căldură, acolo unde este posibil; renunță la abonamente și servicii inutile; folosesc aplicații de monitorizare a cheltuielilor și cumpără mai mult produse românești.
Specialiștii estimează că inflația reală ar putea depăși 8% la final de an, în timp ce salariile au crescut, în medie, cu doar 5%.
Diferența se simte direct în portofel tot mai mulți români trăind „de la o leafă la alta”, iar economiile devinind un lux.
În lipsa unor măsuri ferme de reducere a costurilor energetice și de sprijin pentru categoriile vulnerabile, 2025 riscă să fie unul dintre cei mai grei ani pentru familiile cu venituri medii și mici.
În timp ce autoritățile promit măsuri de sprijin, realitatea este că milioane de români trăiesc cu un nivel de trai mai scăzut și sunt nevoiți să facă economii drastice. Costul vieții a crescut, iar adaptarea la noile prețuri devine o provocare zilnică.
Adriana VENE