România, ţara paradoxurilor – Şi când producţia e mare, tot nu sunt bani în buzunare
În urmă cu numai o săptămână, trăgeam un semnal de alarmă în legătură cu situaţia gravă în care se vor afla legumicultorii români, în general, şi cei teleormăneni, în special, în acest an în care producţia mare de fructe şi legume nu are piaţă de desfacere suficientă, ceea ce va conduce la scăderea drastică a preţurilor.
În urmă cu 25-30 de ani se produceau mult mai multe fructe şi legume decât acum, dar se exporta la greu iar în fiecare bazin legumicol sau pomicol existau fabrici de sucuri şi conserve, ale căror produse umpleau rafturile în ţară şi tirurile şi vagoanelor care plecau spre alte zări.
Superproducţia de roşii din acest an, datorată vremii prielnice, dar şi faptului că majoritatea legumicultorilor s-au axat pe această cultură face ca deja roşiile să putrezească în solarii şi, în curând, la capul locului.
Presa de ieri a prezentat situaţii dramatice. Producători care nu reuşeau să vândă en-gros nici cu 0,3 lei kg (adică 30 de bani) şi alţii care au lăsat solariile în paragină pentru că nu merită să mai cheltuiască nici măcar cu culesul.
Producătorii de pe malul Dunării mai au totuşi o speranţă. Să vină bulgarii să le cumpere roşiile.
Acest paradox, ştiut fiind faptul că bulgarii erau consideraţi grădinarii Europei, se explică prin faptul că producţia de legume a vecinilor de la sud a scăzut cu 70%, pentru că statul a lăsat agricultura în voia sorţii. Din aceeaşi cauză şi noi importăm cam în acelaşi procent legume şi fructe (78%).
Preţurile mai mici ale roşiilor româneşti i-au înfuriat pe producătorii bulgari care ameninţă că vor bloca podurile de peste Dunăre, de la Giurgiu şi Calafat.
Scriam în articolul de săptămâna trecută că asocierea este singura soluţie şi pentru producătorii de legume şi fructe din România, ca şi pentru agricultori ori cei din zootehnie. Poate că situaţia din acest an, când e producţie peste aşteptări dar nu este preţ îi va determina pe agricultorii români să nu mai stea cu ochii la Dumnezeu şi cu mâna întinsă la UE şi la stat. Să-şi ia soarta în propriile mâini, să fie uniţi pentru a-şi impune punctele de vedere şi să determine politici guvernamentale adecvate necesităţilor lor. Să-şi caute pieţe, să-şi asigure spaţii de depozitare şi să impună prezenţa produselor româneşti în supermarketuri.
Altfel, vor trăi în fiecare an aceeaşi dramă: preţuri mici când e producţie şi când preţurile sunt bune să nu fie producţie.
C.O.
Despre autor
