România solicită despăgubiri și reguli mai flexibile pentru fermierii afectați de boli

România cere Comisiei Europene să schimbe modul în care sunt aplicate restricțiile în cazul focarelor de boli la ovine și caprine. Solicitarea a fost făcută la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit (AGRIFISH), de viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna.

România s-a alăturat Bulgariei, Ciprului, Croației și Greciei pentru a solicita măsuri urgente pentru crescătorii de ovine și caprine, afectați în ultimii ani de focare de pestă a micilor rumegătoare, variolă ovină și caprină și febră aftoasă.

Autoritățile române atrag atenția că un focar de boală nu ar trebui să ducă automat la blocarea activității întregului sector. România solicită ca animalele sănătoase din fermele și zonele neafectate să poată fi deplasate și valorificate, atunci când evaluarea riscului și controalele veterinare permit acest lucru.

O altă propunere vizează analizarea rolului vaccinării în cazul bolilor de categoria A. România susține facilitarea circulației în interiorul Uniunii Europene a animalelor vaccinate și a produselor provenite de la acestea, precum și continuarea exporturilor către țările terțe, acolo unde sunt îndeplinite condițiile sanitare și veterinare. Crescătorii afectați de restricții se confruntă nu doar cu pierderi directe, ci și cu cheltuieli suplimentare pentru furajarea și întreținerea animalelor și cu dificultăți în găsirea unor piețe de desfacere.

În acest context, România solicită sprijin financiar adecvat și mecanisme reale de compensare pentru fermierii care înregistrează pierderi. De asemenea, autoritățile române cer revizuirea cadrului european privind sănătatea animală, astfel încât măsurile să poată fi adaptate situației epidemiologice concrete din fiecare zonă.

România susține și folosirea noilor soluții științifice și tehnologice pentru reducerea, pe cât posibil, a sacrificării în masă a animalelor. Un alt subiect important pentru agricultura românească discutat la Bruxelles a fost continuarea Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) după anul 2027.

România, alături de Bulgaria, Cipru, Ungaria, Polonia și Slovacia, a cerut ca viitoarea legislație privind Politica Agricolă Comună (PAC) să prevadă în mod clar posibilitatea continuării acestui mecanism de sprijin. Pentru fermierii români, ANT reprezintă un sprijin  important pentru susținerea sectoarelor vulnerabile. Autoritățile invocă presiunea costurilor de producție, volatilitatea prețurilor, fenomenele climatice extreme și problemele generate de bolile animalelor.

Un argument important este că aceste ajutoare sunt finanțate integral din bugetul național și nu presupun fonduri suplimentare de la bugetul Uniunii Europene.

La reuniunea AGRIFISH au fost discutate și viitorul Politicii Agricole Comune după 2027, situația pieței agricole europene și măsurile necesare pentru sprijinirea fermierilor.

În domeniul pescuitului, discuțiile au vizat finanțarea europeană pentru pescuit și acvacultură în perioada 2028–2034, politica maritimă și posibilitățile de pescuit pentru anul 2027.

Pentru România, una dintre principalele mize ale reuniunii de la Bruxelles rămâne protejarea crescătorilor de animale în perioadele de criză sanitar-veterinară și găsirea unui echilibru între măsurile necesare pentru combaterea bolilor și menținerea activității economice a fermelor.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!