România nu e un SRL

Un fum alb s-a ridicat zilele trecute deasupra Palatului Victoria. Era praful de pe toba guvernării, prin care Cîțu anunța că avem ministru de Finanțe.

„Echipa câștigătoare” a votat în unanimitate propunerea premierului, singurul care s-a opus fiind președintele în funcție al liberalilor, Ludovic Orban, care și-a justificat astfel votul: „Vreau să se știe clar că prin votul pe care l-am dat ca președinte al Partidului Național Liberal mi-am exprimat rezerve extrem de serioase față de această candidatură. Domnul prim ministru Florin Cîțu, în toate aparițiile publice, a spus că susține competența, integritatea ș.a.m.d. Din punctul meu de vedere există riscuri cu privire la această desemnare și din cauza aceasta mi-am exprimat votul împotrivă. De asemenea, am votat împotrivă pentru ca opinia publică să știe foarte clar că răspunderea integrală pentru această desemnare îi aparține premierului Cîțu și celor care au convocat Biroul Politic Național, care sunt susținătorii domnului Cîțu.”

S-ar putea ca Ludovic Orban să aibe dreptate dacă avem în vedere parcursul profesional al lui Dan Vîlceanu, care, până acum, n-a fost decât director economic la firma părinților săi, un SRL celebru prin contractele cu statul. Asta explică, probabil, faptul că la prima sa declarație, în calitate de ministru, a făcut două gafe monumentale pentru un demnitar care trebuie să administreze finanțele unei țări.

„Nu există o creștere economică – în lume nu s-a inventat – fără să nu aibă și un puseu inflaționist”, a spus senin Dan Vîlceanu.

Nimic mai fals, atâta vreme cât în teoria economică nu există nici o referire care să fundamenteze faptul că există vreo relație biunivocă între creșterea economică și inflație.

Inflația poate atinge cote inimaginabile și atunci când economia descrește. De exemplu, în 1997, când economia era într-o recesiune severă în România, inflația a fost de 150%. Iar după criza economică din 2009-2010, timp de câțiva ani, creșterea economică a fost semnificativă, dar inflația a scăzut sub 0%. Toate acestea trebuia să le știe domnul ministru Vîlceanu. Și poate că ar fi sesizat că între creșterea economică și inflație nu există o relație ombilicală.

A doua gafă a ministrului cîțist a confirmat încă o dată că este un economist pîrît, iar atributul de „ministru” este o poreclă.

„Inflația nu este la un nivel record și nici nu e 5%, 5% e o estimare a Băncii Naționale. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Națională”, a mai spus cu senitătatea ignorantului cu tupeu.

E grav că ministrul Finanțelor nu știe că de calcularea inflației se ocupă Institutul Național de Statistică, care a anunțat că nivelul chiar ăsta e, 5%.

Dar cel mai grav ni s-a părut faptul că Dan Vâlceanu consideră că „Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflație anul acesta, și aici dați-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaților și toate măsurile au fost în direcția reducerii inflației, nicidecum a creșterii.”

Din păcate, nu numai înghețarea pensiilor și salariile rezolvă problema inflației, care nu înseamnă numai creșterea masei monetare dincolo de oferta de produse și servicii. Inflația produce și creșterea aberantă a prețurilor la energie electrică, gaze și combustibili și materii prime. A luat Cabinetul Cîțu vreo măsură în acest sens? Nici măcar legea consumatorului n-a reușit s-o promoveze pentru a-i apăra pe cei mai defavorizați de efectele inflației.

Ce măsuri s-au luat pentru reducerea importului de inflație sau pentru reducerea costurilor de producție, care și ele influențează inflația?

Dan Vîlceanu dovedește că are o gândire de contabil de SRL și că bagajul său de cunoștințe despre macroeconomie nu se ridică dincolo de genunchiul broaștei. Cu toate acestea, vrem, nu vrem, el este ministrul de Finanțe al țării, care nu e un SRL. Dar așa a considerat premirul Cîțu că e bine. Să sperăm că gafele lui Vîlceanu au fost doar niște scăpări și prietenul său din fruntea Executivului nu va fi nevoit să împartă cu el povara eșecului.

Șt. B.