România mea: oameni și evenimente * Violonistul Ion Voicu

Ion Voicu (8 oct. 1923, București- 24 februarie 1997, București), violonist și fost elev al lui George Enescu, s-a născut într-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de muzică populară Ionel Budișteanu.

Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum a povestit, își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar a primit un asemenea cadou. Încântat, nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară, un student de la Conservator, iar la șase ani a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun.

Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii au fost Garabet Avakian și Vasile Filip, iar la 14 ani a dat examenul de admitere la „Academia Regală de Muzică” din București, unde a intrat direct în anul V. Cursurile, care durau șapte ani, le-a absolvit în doar trei ani, în anul 1940, profesor și îndrumător fiindu-i Constantin Niculescu.

Primul lui loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Mengelberg nu a fost mulțumit la început de el și i-a cerut lui Ion Voicu să-și părăsească locul din orchestră și să poftească afară: violonistul cunoștea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea și se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriașul pontențial al tânărului Ion Voicu și l-a sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. După ce Voicu a interpretat câteva partituri de Bach, Beethoven și Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus:„Acum înțeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru carieră solistică.”

A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concerte a atras atenția lui George Enescu, care i-a oferit lecții gratuite.

În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc.

Din 1954, Ion Voicu a studiat la „Conservatorul Ceaikovski” cu violoniști celebri precum George Enescu și David Oistrakh.

În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo, Berlin.

Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, la 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la prețul de 80.000 de franci elvețieni.

La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii și maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosință a viorii. Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii „George Enescu”. Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Național de Artă al României. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997. Pe 9 martie 2007, fiul lui, Mădălin Voicu, el însuși violonist și dirijor, a predat vioara Ministerului Culturii.

Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea „Orchestrei de Cameră” în 1969, cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale. Aceasta este în prezent condusă de fiul său, Mădălin Voicu.

„Eram un suflet amândoi, ne înțelegeam și numai din privire, el avea o încredere grozavă în mine, eu în el. Ce ne-a ținut? Cred că o dragoste cinstită și de la unul și de la altul. Ion avea niște maniere și niște obiceiuri, parcă era crescut la Buckingham. Când treceam pe lângă el, îmi săruta mâna, nu exista să țipe la cineva, să ridice glasul. Nu ne-am certat niciodată”, a povestit Magdalena Voicu, soția celebrului violonist, descendentă a familiei Cantacuzino.

Sursa și sursa foto: ro.wikipedia.org, stirilekanald.ro

Cornelia RĂDULESCU