România mea: oameni și evenimente

Ștefan, primul pictor muralist român cunoscut și biserica din Densuș

Biserica „Sfântul Nicolae” este un lăcaș de cult ortodox din localitatea Densuș, județul Hunedoara, una dintre cele mai vechi biserici din România, pictura murală a monumentului datând din secolul XV.

Nicolae Iorga a numit-o biserica „fără pereche în toată românimea”.

Biserica datează din secolele XII-XIII și a fost ridicată pe ruinele unei construcții din secolul IV d.Hr.

Are plan pătrat, cu naosul străpuns de un turn, sprijinit pe o boltă și este dotată cu o adâncă absidă (n.n: încăpere semicirculară sau poligonală destinată altarului în bisericile creștine) semicirculară.

Întreaga construcție este acoperită cu plăci de piatră, majoritatea materialului provinind de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei romane, situată în apropiere.

Biserica este trecută pe lista monumentelor istorice din județul Hunedoara, iar din anul 1991 este pe lista de monumente propuse să intre în patrimoniul UNESCO.

Biserica Sfântul Nicolae are un plan pătrat (cca. 6 x 6 m), naosul (n.n.: partea principală a unei biserici, situată în mijlocul clădirii, între altar și pronaos) este străpuns de un turn în jurul căruia se află un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se afla o adâncă absidă semicirculară, atât la interior cât și la exterior. Acoperișul întregii construcții este din plăci de piatră. Încăperi anexe au fost adăugate pe latura sudică în secolele al XIV-lea-al XV-lea.

Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443 sunt opera unei echipe de maeștri în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți.

Biserica are o înfățișare stranie, construită din piatră adusă din fosta capitală romană a Daciei, iar specialiștii în arheologie medievală pledează pentru apartenența construcției la marea familie a edificiilor cneziale românești din secolele XII-XIV, indicându-i pe nobilii hațegani Mușana drept ctitori ai lăcașului, în ultima treime a anilor 1200.

Acoperite cu un strat de var între anii 1566 și 1720, frescele interioare sunt opera a trei zugravi diferiți ca stil și formație artistică.

Meșterul principal, Ștefan, autorul picturii din1443, este considerat un exponent al stilului artistic sud-carpatic, dezvoltat în jurul Mănăstirii Curtea de Argeș.

Cel mai vechi preot cunoscut cu numele este Dalc, participant, la 2 iunie 1360, la un scaun de judecată ținut în Hațeg.

Valoroasa pictură a bisericii, grav deteriorată de scurgerea timpului, a beneficiat, încă din 1871, de o atenție deosebită din partea specialiștilor, în circuitul științific intrând după 1905. Cu ocazia săpăturilor arheologice și a decapărilor din anii 1961-1962, au fost scoase la lumină mai multe scene, acoperite până atunci cu un strat gros de var.

Analiza stilistică a ansamblului a evidențiat prezența a trei meșteri zugravi, doi dintre ei lucrând, se pare, concomitent.

Meșterul principal, autorul picturilor întregului altar, al primelor două registre superioare din naos și al icoanei de hram, și-a înscris numele în partea de sus a pilei din stânga intrării în biserică: „A pictat Ștefan”, inscripție completată cu o alta, tot în slavonă, aflată sub fereastra de pe latură sud-estică a absidei altarului: „… la anul 6952 (n.n.:1443) luna octombrie 23 s-a pictat (biserica cu hramul) Sfântul Nicolae … jupâneasă și fetelor … Amin”.

Sursa și sursa foto: ro.wikipedia.org

Documentare: Cornelia RĂDULESCU