România mea: oameni și evenimente

Cella Serghi, scriitoarea fermecată de splendoarea mării…

Cella Serghi (4 noiemb. 1907, Constanța- 19 sept. 1992, București) este pseudonimul scriitoarei, publicistei și traducătoarei române Cella Marcoff, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

A debutat cu romanul „Pânza de păianjen”, fiind susținută de mari scriitori, precum Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu.

Născută în Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni, Cella Marcoff (după numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgară), scriitoarea va rămâne atașată toată viața de farmecul mării: „M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. „Pânza de păianjen”- în mare măsură autobiografică- e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră”.

Familia Marcoff a locuit în Constanța până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului la Brăila și la București.

Cella Serghi a început școala la Constanța, continuând-o în orașele în care familia s-a stabilit. A urmat la București Facultatea de Drept, luându-și licența în 1931. A practicat un timp avocatura, după ce, în timpul facultății, lucrase ca secretară la un cabinet de avocatură. Aceste experiențe o fac să cunoască diferite caractere, îmbogățind gama personajelor sale. Sub pseudonimul Gella Marin a scris reportaje și cronici teatrale în ziarele „Gazeta” și „Reporter”, care s-au bucurat de mult succes.

În anul 1937 a apărut în „Revista fundațiilor” primul fragment din romanul „Pânza de păianjen”, cu titlul „Cele dintâi nedumeriri”, care s-a bucurat de succes, având aprecierea lui Camil Petrescu și a lui Alexandru Rosetti. De altfel, scriitoarea a mărturisit că fusese determinată să scrie de către Camil Petrescu.

Este chemată să publice în „Viața românească” și „Revista Fundațiilor” de Mihai Ralea, D. I. Suchianu și Al. Rosetti, iar Eugen Lovinescu o invită la „Sburătorul”, schițele pe care le publică având aceeași eroină, Mirona.

Locuiește un timp la Paris, unde continuă să scrie și să citească fragmente în grupul studenților români, fapt relatat în volumul „Mirona”, care cuprinde foarte multe elemente autobiografice.

În 1945 e secretara Universității libere populare, după aceea publicând articole și schițe în revistele „Femeia”, „Flacăra”, „Viața românească”.

Toate romanele i-au fost bine primite de cititori, cunoscând câte trei și patru ediții. Mai toate eroinele au un destin tulburător, sunt firi complexe și parcurg drumuri deosebite în afirmarea lor socială.

„Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?…”

Cella Serghi în „Pânza de păianjen”

„Oamenii de bună credinţă se caută şi-şi dau mâna, întinzând peste pământ o punte ca un curcubeu pe cer.”

Cella Serghi în „Această dulce povară, tinereţea”

„Nu trebuie să trec prin viaţă fără să las o urmă, o lacrimă, o tresărire din câte am avut pentru tot ce mi s-a părut frumos şi bun…”

Cella Serghi în „Cartea Mironei”

Sursa și sursa foto: ro.wikipedia.org

Documentare: Cornelia RĂDULESCU