Rezultatele obținute de jandarmii teleormăneni în misiunile de ordine și siguranță publică
În ultimele zile, structurile de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Ja
ndarmi Județean „General de brigadă Ion Bunoaica” Teleorman au fost mobilizate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în județ. În fiecare zi, au fost constituite echipaje de patrulare, cu scopul de a interveni în situații de urgență, pentru combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de siguranță în rândurile cetățenilor.
În perioada menționată, la nivelul județului Teleorman au acționat peste 100 de jandarmi, care au executat cu succes mai multe misiuni. Aceștia au asigurat ordinea şi siguranţa publică în zona apropiată şi imediată Stadionului municipal din Turnu Măgurele, pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele C.S.M. Cetatea Turnu Măgurele şi A.F.C. Progresul 1944 Spartac. Alte 18 misiuni de patrulare independente și în cooperare cu poliția au fost desfășurate în mediul urban, în zona obiectivelor din competenţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman şi în alte zone cu risc criminogen ridicat, stabilite cu poliția. Astfel, au fost formate 32 patrule mixte cu poliția în mediul urban și 8 patrule mixte cu poliția în mediul rural.
În timpul executării acestor misiuni au fost verificate în aplicația eDAC 127 de persoane, fiind aplicate 14 sancțiuni contravenționale (8 avertismente scrise și 6 amenzi în valoare de 1.200 lei). Totodată, efectivele de jandarmi din cadrul structurilor de ordine publică au constatat o infracțiune înscrisă la Art. 372 Cod Penal (port sau folosire fără drept de obiecte periculoase).
Jandarmii teleormăneni informează comunitatea că vor rămâne în continuare la datorie pentru îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate, fiind permanent în slujba cetățenilor.
Mirela MANEA