Repere teleormănene: Hotelul Belitoreanu din Roșiorii de Vede
Imaginea oferită de muzeografii teleormăneni ne introduce în atmosfera primelor decenii ale secolului al XX-lea.
Este vorba despre o carte poștală ilustrată care redă Hotelul Belitoreanu din Roșiorii de Vede în anul 1926.
Hotelul se afla pe strada (Calea) Dunării. După anul 1948, clădirea a purtat numele de Hotel-Restaurant Dunărea, pe acest amplasament aflându-se acum Parcul Central din Roșiorii de Vede.
În ceea ce privește familia Belitoreanu, căreia îi aparținea hotelul, nu se știu multe lucruri despre aceasta, decât că la începutul secolului al XX-lea era una din familiile importante din oraș.
După Primul Război Mondial, în Roșiorii de Vede se mai afla încă un hotel, Hotel Vedea, pe strada Mărășești, demolat și acesta după cutremurul din 1977.
Revenind la cartea poștală prezentată, aceasta are pe verso următoarele înscrisuri: „Salutări din Rușii de Vede, Ni Cu”, iar la rubrica destinatar este menționat: „Familia Căpitan Mareș, Comp. Jandarmi, Pitești.” Pe ștampila poștei se află data- 20 sept. 1926. În partea stângă, jos, se află următorul înscris: „Editura Librăriei A.P. Georgescu, Roșiori Reproducerea oprită”.
Sursa și sursa foto: Muzeul Județean Teleorman, Eugen Ovidiu Vlad
Cornelia RĂDULESCU