Repere teleormănene: Hariclea Hartulari-Darclée
Hariclea Hartulari-Darclée (pe adevăratul nume la naștere Hariclea Haricli, 10 iunie 1860, Brăila-12 ian. 1939, București) s-a născut la Brăila, unde părinții se aflau cu afaceri, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene.
Mama Haricleii, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat, păstra amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele.
La Turnu Măgurele, în județul nostru, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie la Pensionul Lobkovitz din Viena.
Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui vast repertoriu, compus din 58 de roluri din 56 opere, fiind apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, cântând cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și apărând de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini.
A fost numită „măiastra pasăre de basm”, „p
rivighetoarea adorată”.
Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921.
Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclee, devenind dirijor și compozitor.
Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: „Cântecul fluierașului” de George Stephănescu și „Vai, mândruță, dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu.
Ambele au fost înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată a cântăreței, aceasta păstrând intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci.
Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri „Fonotipia” arii și scene din „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, „Traviata” de Giuseppe Verdi, „Iris” de Pietro Mascagni și „Tosca” de Giacomo Puccini, dar din păcate matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al Doilea Război Mondial, la Milano.
Haricleea Hartulari-Darclée, cântăreața româncă de operă cu voce de soprană, a fost prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera „Tosca” de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la Teatrul Constanzi din Roma.
Sursa și sursa foto: ro.wikipedia.org
Documentare: Cornelia RĂDULESCU