Repere teleormănene: Familia Noica (I)

Dintr-un articol al site-ului historia.ro, semnat de către prof. dr. inginer Nicolae Noica, am aflat lucruri extrem de interesante în legătură cu familia Noica.

Stabilită pe meleagurile teleormănene, această familie este reprezentativă pentru județul nostru, din rândul ei făcând parte figuri marcante pentru multe domenii de activitate, precum cel politic, economic, agrar, cultural, medical, militar sau învățământ.

Prof. dr. inginer Nicolae Noica este directorul Bibliotecii Academiei Române și a venit în fața cititorilor cu un articol bine documentat, fundamentul constând în tradiția moștenită și transmisă din tată în fiu, documente ale familiei, dar și documente descoperite în diverse instituții ale statului.

„De când am început să cercetez documentele privind istoria construcțiilor din țara noastră, în diverse arhive și biblioteci, am avut surpriza să descopăr și o serie de documente care se referă la familia mea. De la „diata” (testamentul) stră-străbunicului meu Ghencu Noica până la ultima scrisoare a străbunicului meu Iacovache Noica; de la însemnările lui Emanuel Văcăreanu, fiul Smarandei Noica, și ale Mariei Ottescu, fiica lui Paraschiv Noica până la notele lui Bebe Noica și ale generalului Haralambie Casassovici, bunicul dinspre mamă al lui Constantin Noica; de la lucrarea de doctor în medicină a prof. dr. Dumitru Noica până la aceea a dr. Ștefan Noica; toate aceste documente stau mărturie a contribuției, de multe ori remarcabile, pe care această familie a adus-o la propășirea țării. Aș mai adăuga și prezența în Parlamentul țării a lui Iacovache Noica (1885-1889), Andrei Noica (1907-1912), Grigore Noica, Paraschiv Noica între cele două războaie și, după ani, a subsemnatului (1996-2000).”

Nicolae Titulescu spunea, într-o scrisoare către prietenul său Nicolae Ottescu (căsătorit cu Maria Ottescu, născută Noica): „Eu socotesc că forța României o fac familiile în genul Ottescu și Noica, una o familie de profesori și alta de agricultori”.

Tradiția orală a familiei Noica, transmisă din generație în generație și scrisă de Emanuel Văcăreanu (1884-1916), autorul primului arbore genealogic al Noiceștilor, ne spune că neamul Noica provine din localitatea bulgară Șiștov, situată în sudul Dunării, în vecinătatea orașului Zimnicea.

„Acolo trăia, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o Anica- zisă baba NOICA-, soția lui Ilie Dogaru și cumnata lui Anghel Gigantu. Neavând urmași, Ilie Dogaru și Anica au înfiat, prin 1791-1792, pe Ghencu (Gheorghe), fiul cel mai mic, din cei opt copii ai cumnatului Anicăi.”

Numele de botez al babei Noica a fost impus ca poreclă pentru fiul ei înfiat, Ghencu, care a devenit, din Ghencu al babei Noica, Ghencu Noica.

Acest lucru este confirmat de testamentul lui Ilie Dogaru, scris în 10 februarie 1825, la Roșiorii de Vede: „Fiindcă în petrecerea viețuirii mele întru această lume vremelnică cu soția mea n-am făcut copii și dorința sufletelor noastre au fost spre măngăerea necazurilor vieții ca să avem copii, dar de vreme că, după mulțimea păcatelor ce am avut, milostivul Dumnezeu nu ne-au împărtășit cu viață de copii din trupurile nostre, am luat cu carte în scris și cu multă rugăciune dă la cumnatul mieu Anghel, care au ținut în căsătorie sora soției mele, pă Ghencul fiiul său, ca să-l avem copilul nostru de suflet”.

În primii ani ai secolului al XIX-lea, multe familii din Șiștov au venit în România, „cânduu oscirile russescii arseree orașuluu”, stabilindu-se mai întâi în Zimnicea și în Mavrodin, „învoindu-se cu proprietarii acestoruu locurii a locui în condițiune, nu de clăcași, ci ca cetățeni liberi” Ilie Dogaru s-a stabilit, cu soția și fiul lor înfiat, pe malul stâng al Dunării, la Zimnicea, în județul Teleorman.

Foto: Iacovache Noica, străbunicul prof. dr. inginer Nicolae Noica

Documentare: Cornelia RĂDULESCU