Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Reorganizarea Muzeului Județean Teleorman, aprobarea bugetului Spitalului Județean de Urgență și alte 14 proiecte, toate aprobate

Miercuri, 30 iulie 2025, începând cu ora 11.00, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Teleorman.

Pe ordinea de zi au fost inițial 17 proiecte de hotărâre, unul dintre ele fiind retras de pe ordinea de zi chiar de inițiatorul acestuia.

Toate proiectele de hotărâre au fost aprobate.

Acestea sunt: Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru efectuarea unor lucrări de desființare a unor construcții din imobilul situat în municipiul Alexandria, str. Libertății nr. 1, proprietate publică a județului Teleorman; Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii unor construcții din imobilul situat în municipiul Alexandria, str. Libertății nr. 1, din domeniul public în domeniul privat al Județului Teleorman, în vederea desființării; Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 260 din 23 decembrie 2024 privind darea în folosință gratuită Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Situații de Urgență Sud Muntenia” a unui spațiu din imobilul situat în municipiul Alexandria, str. I. Creangă, nr. 52-54, etaj II, proprietate publică a Județului Teleorman; Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 28 din 27 februarie 2024 privind atribuirea în folosință gratuită Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Managementul Deșeurilor Teleorman” a unui spațiu situat în imobilul din municipiul Alexandria, str. I. Creangă, nr. 52-54, etaj II, proprietate publică a Județului Teleorman; Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru efectuarea unor lucrări la un spațiu din imobilul situat în municipiul Alexandria, str. I. Creangă, nr. 52-54, et. II, proprietate publică a Județului Teleorman; Proiect de hotărâre pentru modificarea HCJ Teleorman nr. 60 din 22 aprilie 2021 privind darea în folosință gratuită Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a unor spații din imobilul situat în municipiul Alexandria, str. Alexandru Colfescu, nr. 63, proprietate privată a Județului Teleorman; Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului propriu al județului pentru secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare, la data de 30 iunie 2025; Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Județului Teleorman pe anul 2025; Proiect de hotărâre pentru modificarea HCJ Teleorman nr. 47/26.03.2025 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, a numărului de personal și a fondului salariilor de bază pe anul 2025 și estimările pentru anii 2026-2028, ale instituțiilor publice din subordinea CJ Teleorman; Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea CJ Teleorman nr. 96 din 28 mai 2024 privind reorganizarea Muzeului Județean Teleorman și aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare; Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării nerambursabile din bugetul local al Județului Teleorman, pe anul 2025, a unei asociații fără scop lucrativ, pentru activități din domeniul sport; Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării nerambursabile din bugetul local al Județului Teleorman, pe anul 2025, a unei asociații fără scop lucrativ, pentru activități din domeniul sănătății; Proiect de hotărâre pentru modificarea HCJ Teleorman nr. 43 din 26 martie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Alexandria pe anul 2025; Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a unor spații din imobilul situat în municipiul Alexandria, str. Alexandru Colfescu nr. 63, proprietate Privată a Județului Teleorman; Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Județului Teleorman prin CJ Teleorman în cadrul proiectului „Căi către reziliența climatică pentru județul Teleorman” și aprobarea Acordului de Parteneriat între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Asociația „Institutul pentru Reziliență Climatică, Economică și Socială” și Județul Teleorman prin CJ Teleorman; Proiect de hotărâre privind transmiterea temporară a sectorului de drum județean DJ 679, km 89+561-93+427, zona adiacentă părții carosabile, proprietate publică a Județului Teleorman, din administrarea CJ Teleorman în administrarea Consiliului Local al comunei Călmățuiu de Sus.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!