Ministerul Sănătăţii şi-a propus o consultare cât mai largă în legătură cu definitivarea unor proiecte de acte normative, care reprezintă o reformă profundă şi benefică pentru sistemul de sănătate publică.
De aceea, pentru a materializa aceste obiective, se organizează o întâlnire în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, luni 26 august 2013, între orele 15.30-17.30 în Amfiteatrul Universităţii Valahia, Departamentul de Studii Economice si Administrative.
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai structurilor sistemul sanitar din următoarele judeţe: Teleorman, Giurgiu, Argeş, Prahova, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa. La această întâlnire vor participa: Colegiile judeţene ale Medicilor, Asociaţiile de pacienţi din fiecare judeţ, Societăţile şi Patronatele Medicilor de Familie din judeţele menţionate, organizaţiile judeţene ale Sindicatului Sanitas, managerii spitalelor publice, Colegiile judeţene ale Farmaciştilor, directorii Direcţiilor de Sănătate Publică şi preşedinţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate. De asemenea, vor fi invitaţi prefecţii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene mai sus menţionate.
Pe agenda discuţiei se vor afla următoarele teme: proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea răspunderii civile a personalului medical(malpraxis) şi proiectul de modificare a statutului spitalelor.

Despre autor