Recomandările pompierilor teleormăneni pentru cetățenii care fac pregătiri de Crăciun
Zilele acestea toate gospodinele se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă. Ace
stea fac curățenie în case și pregătesc diferite preparate pentru masa de Crăciun. Însă, aceste activități de rutină pot aduce multe situații neplăcute, care pot provoca accidente. Oboseala sau graba de a face mai multe lucruri în același timp sunt factori care favorizează producerea unor evenimente, cum ar fi incendiile, accidentele casnice sau arsurile.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, pompierii teleormăneni fac următoarele recomandări:
– nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;
– după ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul şi aragazul;
– nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor;
– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
– nu suprasolicitaţi instalaţia electrică, prin folosirea simultană a mai multor electrocasnice.
Rețineți! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Mirela MANEA