Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Razie de noapte în Alexandria: amenzi de peste 37.000 de lei și 8 permise reținute

În noaptea de 12 spre 13 iulie a.c., între orele 22:00 și 01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite, în sistem integrat, în municipiul Alexandria și în zonele adiacente, având ca principal obiectiv prevenirea infracționalității stradale.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 225 de persoane și verificate 140 de
autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 104 testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice la volan.

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 82 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, trei sancțiuni au fost date conform Legii 61/1991, care reglementează normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, iar opt sancțiuni au vizat alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 37.000 de lei. 

Totodată, opt conducători auto au fost sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce, întrucât comportamentul acestora în trafic reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la circulație. Alte 14 autovehicule care nu prezentau siguranță rutieră au fost oprite de la circulație, fiind retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman și al Poliției Locale Alexandria.

Reprezentanții IPJ Teleorman anunță că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea combaterii faptelor antisociale și pentru menținerea siguranței publice.

Mircea OLTEANU

Despre autor

Click to listen highlighted text!