Rânduri și gânduri
A (nu mai) spune ce gândești…
Acum nu mai credem că a ști ce vrei (mai) are vreo importanță…
Gândirea este doar un rezultat al minții și al puterii de discernământ cu care specia umană a fost înzestrată. Atât.
Fără importanță, fără valoare sunt ideile noastre, fie ele și geniale, acum, când totul e… spoială- ieftină, de mântuială, făcută în fugă și cu mult, chiar enorm dezinteres, ba chiar în derâdere.
Are românul o vorbă, cu mare greutate: „a arunca cu praf în ochi”.
Cam așa stau lucrurile: ni se aruncă cu praf în ochi, din când în când, nu cu scopul de a ni se da ceva, ci din dorința că doar-doar vom orbi… Iar orbul, pentru că nu mai vede, nu mai deranjează deloc.
Nu mai rămâne decât să-l faci să tacă și să-i iei auzul. Și acestea nu-s greu de înfăptuit. Îi dai câteva șocuri puternice și-l pui într-o stare inertă, de nu-i mai pasă de nimic, nici nu mai știe dacă e viu sau nu.
Doar vântul îl mai simte, fie pe cel care-i biciuie fața, fie pe cel din buzunare…
Nu că nu i-ar mai păsa, dar când toate cele pe care le trăiește îi sunt potrivnice, când nu există rezolvare, oricâte eforturi ar depune, când viața îi este legată de indiferența celor care au putere de decizie și cărora nu le pasă, ce-i mai rămâne bietului suflet trist, plătitor de taxe, facturi, impozite și alte biruri?!
Îi rămân doar NEAJUNSURILE, pe care le va rezolva în VIAȚA DE APOI!
Noi, cei care am amuțit și am (a)surzit (ca să ne protejăm și să fim încă vii!) am știut să spunem ce gândim (ba chiar am gândit bine!), însă nu am fost ascultați și am primit doar praf în ochi.
Ca o revoltă, nu mai vrem să știți ce știm, nu vă mai spunem ce gândim…
Rămâneți cu praful pe care ni l-ați aruncat în ochi…
Cornelia RĂDULESCU
Despre autor
