Rânduri și gânduri: „Trăiască nația! Sus cu dânsa!”

Astăzi scriem despre Domnul Limbii Române.

Despre acela care a spus că „Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic, având totul”.

Despre Mihai Eminescu, cel veșnic neînțeles și nedreptățit de contemporani (și, vai, chiar și de posteritate!), care l-au determinat să afirme: „… o singură fericire ar renaște în sufletul meu, dacă aș putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraților mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea.”

Despre Mihai Eminescu, geniul născut pe meleaguri bucovinene s-au scris și se vor scrie multe cuvinte frumoase. Eminescologi din întreaga lume se întâlnesc anual și susțin comunicări despre opera eminesciană în cadrul Congresului Mondial al Eminescologilor, ce are loc la Chișinău. Congresul, inițiat în anul 2012, are ca prim obiectiv promovarea valorilor culturale românești în lume, trecerea în revistă a noilor studii și articole despre opera și personalitatea lui Eminescu și a traducerilor din opera acestuia. Comunicările și luările de cuvânt sunt publicate în presa periodică, în revistele cu profil științific ale Academiei Române și ale Academiei de Științe a Moldovei, în buletinul special „Mihai Eminescu”.

Noi ne vom opri cu smerenie asupra celei mai profunde trăiri a lui Mihai Eminescu: iubirea de țară.

Salutul lui era: „Trăiască nația!”, iar dacă era întâmpinat cu deja cunoscuta formulă, răspundea „Sus cu dânsa!”.

În ziarul „Timpul”, Eminescu scria articole în care critica guvernul, pe care îl considera că era împotriva națiunii române, riscându-și viața, iar P.P. Carp cerea, la acea vreme: „Scăpați de Eminescu!”.

Vorbim despre Eminescu, cel care la Serbarea de la Putna, din 1871, i s-a adresat lui Ioan Slavici astfel: „Acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează.” Și a lucrat, nepăsându-i de obstacole, în favoarea românimii asuprite.

Acesta este Eminescu, marele naționalist, cel care ne-a lăsat „Doina”, așternând în versuri neajunsurile neamului românesc: „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate.”

Să îi apreciem modul de a gândi și de a acționa. Să-l apreciem pentru genialitatea lui.

Și să simțim ca el. Să simțim românește. Să-i mulțumim că ne-a dat cea mai frumoasă lecție de iubire de țară: „Trăiască nația! Sus cu dânsa!”.

Cornelia RĂDULESCU