Rânduri și gânduri: Am uitat să fim oameni…
Rândurile acestea sunt o pledoarie pentru bunătate, iertare, înțelegere. Pentru iubirea aproapelui și împăcarea cu propria persoană și cu cei din jur. Pentru o analiză corectă a lucrurilor și pentru îndreptarea nedreptăților cu vorbe bune și cu blândețe.
Se poate și așa. Se poate colabora, se poate repara o greșeală, se pot ierta vorbe grele, spuse la supărare.
Cât suntem vii, putem să conviețuim decent. După aceea, regretele sunt inutile…
Trebuie să vrem să facem aceste lucruri. De altfel, sunt lucruri specifice speciei din care facem parte. Am fost înzestrați de Creator cu multe calități pe care nu le mai punem în valoare.
Aproape am uitat să fim buni, să fim sensibili, să ne pese de semeni. Aproape am uitat să fim oameni.
Viața ne pune în fața multor dificultăți, iar uneori, disperați, reacționăm urât, irațional. De-am putea, în acele momente, am prăvăli munții. Și pentru că nu putem, aruncăm vorbe grele, rănindu-i pe cei din jur. Atunci, nu avem nicio remușcare. Ba, uneori, suntem chiar mândri.
Regretăm cele întâmplate doar atunci când lucrurile „se limpezesc” și timpul, lucrând în favoarea noastră, micșorează intensitatea acelor trăiri.
Suntem răi uneori. Alteori, suntem foarte răi. De cele mai multe ori, suntem egoiști. Și ne afundăm în singurătate prin propriul comportament, fără să ne dăm seama. Și atunci ne doare însingurarea, de parcă ne-ar fi obligat cineva să nu ne pese când cel de lângă noi își spunea durerea, când aproapele își exprima o suferință sau când un necunoscut ridica tonul, atunci când îl întrebam ceva.
Singuri, triști și crezând că ni se face o mare nedreptate, convinși că nu suntem înțeleși, noi suntem vinovați de propria tragedie.
Toate acestea pentru că am uitat că lucrurile pot fi reparate, greșelile pot fi iertate, iar faptele care deranjează pot fi trecute cu vederea sau îndreptate prin altele mai bune.
Nu de alta, dar vine o zi când nu mai putem remedia nimic. Când se termină totul. Și devenim amintiri. Plecăm pe drumul fără întoarcere noi sau cei pe care i-am avut în preajmă și pentru care nu am avut timp de o vorbă bună, de o vizită, de un mesaj.
Am putut să jignim, să fim răi, să provocăm durere, însă nu am putut (de fapt, nu am vrut!) să fim buni și să iertăm.
Am uitat să fim oameni.
Haideți să ne (re)amintim, până nu este prea târziu!
Cornelia RĂDULESCU
Despre autor
