Rambursări de TVA pentru contribuabilii din Teleorman în luna aprilie
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a rambursat
contribuabililor, în luna aprilie 2026, TVA în valoare totală de 2,12 milioane de lei, conform selecției naționale privind soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA.
Potrivit datelor instituției, cele mai mari sume au fost restituite prin Unitatea Fiscală Orășenească Zimnicea, unde rambursările au însumat 0,92 milioane de lei. Activitatea de Colectare Alexandria a restituit contribuabililor 0,66 milioane de lei, iar Activitatea de Colectare Contribuabili Mijlocii a rambursat 0,37 milioane de lei.
La nivelul celorlalte unități fiscale teritoriale, situația rambursărilor se prezintă astfel:
-Unitatea Fiscală Municipală Roșiori de Vede – 0,12 milioane lei;
-Unitatea Fiscală Orășenească Videle – 0,03 milioane lei;
-Unitatea Fiscală Municipală Turnu Măgurele – 0,02 milioane lei.
Reprezentanții administrației fiscale precizează că persoanele interesate pot verifica stadiul soluționării deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare pe site-ul ANAF.
Rambursările de TVA reprezintă un indicator important pentru mediul de afaceri, contribuind la menținerea fluxurilor financiare ale companiilor și la susținerea activităților economice din județ.
Adriana VENE