Puncte de prim ajutor pentru combaterea caniculei
Temperaturile caniculare și atenționările ANM au determinat autoritățile alexăndrinene să ia măsuri pentru a veni în sprijinul cetățenilor.
Căldurile insuportabile ne pot crea grave probleme de sănătate, dacă nu ţinem cont de câteva sfaturi. Cea mai des întâlnită stare cauzată de caniculă este hipertermia.
Creşterea temperaturii corpului la 39 sau chiar 40 de grade Celsius este însoţită, uneori, de pierderea cunoştinţei, vărsături, delir şi convulsii. Pacientul nu mai poate respira, iar pupilele sunt dilatate.
Pentru a evita astfel de situaţii care ne pun viaţa în pericol, este bine să evităm expunerea la soare, în intervalul 11.00-18.00, atunci când temperaturile sunt foarte ridicate. În vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, medicii avertizează cetăţenii, în cazul în care ies pe stradă să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi să se hidrateze consumând cel puţin 2 litri de apă.
Dacă eşti nevoit să mergi sau să lucrezi prin soare, ai grijă să te hidratezi corespunzător. Evită băuturile alcoolice, acidulate şi cu cofeină. Toate acestea favorizează deshidratarea. Bea mai multă apă decât crezi că ai nevoie. Apa se pierde şi prin transpiraţie. În plus, transpiraţia ajută la reglarea temperaturii corpului.
“Primăria Municipiului Alexandria oferă sprijin populaţiei afectate de caniculă, având în vedere creșterea temperaturii în perioada următoare, prin amenajarea unor puncte de prim-ajutor în Piața Peco și Piața Unirii, între orele 11:00-17:00, cu personal de specialitate. Această măsură a fost luată în scopul gestionării eficiente a situațiilor deosebite ce se pot produce ca urmare a temperaturilor ridicate. Recomandări pentru situațiile de caniculă: reduceți deplasările la cele esențiale; nu vă deplasați între orele 11:00-17:00; consumați lichide între 2-4 litri/zi; nu consumați alcool; dacă faceți tratamente pentru afecțiuni cronice, luati-vă medicamentele în mod regulat, cu multă apă; nu scoateți copiii sub 3 ani afară decât înainte de ora 09:00 dimineața și după ora 20:00; evitați mâncărurile grele și mesele copioase. Folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie”, este mesajul reprezentanilor Pr
imăriei Alexandria.
C.D.