Provocări europene pentru profesorii şi elevii din Teleorman

Elevii din clasele I-VIII ai Şcolii gimnaziale Gh. Duca din Ţigăneşti, dar şi liceenii din clasele IX-XII de la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria s-au întâlnit ieri, 29 aprilie 2013, cu comunicatorii campaniei naţionale “Europa, casa noastră”, derulată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România (RCE).
Elevii din Ţigăneşti au fost antrenaţi în discuţii şi jocuri pe teme europene, iar profesorii au luat la cunoştinţă despre faptul că după înscrierea în această campanie, prin organizarea acţiunilor pe subiecte europene sau cluburi “Europa, casa noastră” în şcoli, pot câştiga 25 de excursii în Bruxelles, dar şi bani.
De cealaltă parte, liceeni au aflat informaţii legate de concursul “Lider european”, care îi încurajează pe liceeni să-şi îndrepte atenţia asupra comunităţii în care trăiesc, să identifice probleme ale comunităţii şi să implementeze proiecte pentru rezolvarea acestora.
La acţiunea de ieri a fost prezent şi Mircea Postelnicu, actor şi co-director al festivalului naţional de teatru Ideo Ideis, care le-a vorbit elevilor despre posibilitatea de implicare în proiecte de voluntariat dar şi despre facilităţile oferite de atelierele şi cursurile de dezvoltare personală gratuite ale Asociaţiei Culturale T.E.T. Alexandria.
Campania “Europa, casa noastră” a ajuns la cea de-a III-a ediţie şi este derulată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
Cei care doresc să obţină mai multe informaţii despre activităţile programului pot accesa site-ul www.europacasanoastra.ro, dar şi pagina de Facebook www.facebook.com/EUcasanoastra.
Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.

M. MEILĂ