Promovabilitate tot mai mică la simularea Evaluării Naționale * Doar 39,57 la sută dintre elevi au luat note peste 5, în Teleorman

Nici măcar 40% dintre elevii din clasa a VIII-a care învață în școlile din Teleorman și care, luna trecută, au susținut simularea Evaluării Naționale în Teleorman, n-au reușit să promoveze în acest an. De altfel, atât la nivel național cât și la nivel local, în acest an s-au înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii trei de când se organizează aceste simulări. Cel mai probabil, elevii n-au tratat cu seriozitate testările, bazându-se pe faptul că notele nu vor fi trecute în catalog. Ținând cont că simulările au scopul de verificare a cunoștițelor asimilate pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, rezultatele obținute sunt îngrijorătoare, ele reflectând nivelul de pregătire al elevilor. Mai mult ca sigur, rezultatele pe care le vor obține elevii de clasa a VIII-a peste câteva luni la Examenul de Evaluare Națională, nu vor fi cu mult diferite de cele obținute la simulare.

Concret, în Teleorman, din totalul celor 2704 elevi care au fost prezenți la proba de Limba și literatura română, 58,80% au promovat, adică 1590 elevi. Pe tranșe de note, situația arată astfel: 445 au obținut note între 5-5.99; 342 au obținut note între 6-6.99; 322 au obținut note între 7-7.99; 306 au obținut note între 8-8.99 și 173 au obținut note între 9-9.99. La această probă, doar doi elevi au reușit să facă lucrări de nota 10. Este vorba despre un elev care învață la Liceul Teoretic ”Marin Preda” din Turnu Măgurele și un alt elev de la Școala Gimnazială ”Miron Radu Paraschivescu” din Zimnicea. Primul dintre acești elevi a obținut la simulări media generală 9,85, iar cel de-al doilea, 9,35.

La cea de-a doua probă a simulărilor evaluării naționale, cea la Matematică, ce s-a desfășurat pe 23 februarie 2016, în școlile teleormănene au fost evaluați 2692 elevi și au promovat doar 28,64%. Cei mai mulți dintre aceștia, 349 elevi, au obținut note între 5-5.99, 158 au fost notați cu note între 6-6.99, alți 123 au obținnut note între 7-7.99, 108 elevi au obținut între 8-8.99 și doar 39 au reușit să ia note între 9-9.99. Elevi de nota 10 la proba de matematică au fost doar trei copii. Unul dintre aceștia învață la C.N. ”Anastasescu”din Roșiorii de Vede și alți doi la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Alexandria.

De precizat că la simulările din acest an niciun elev n-a obținut media 10.

Dovadă că matematica este proba care ridică cele mai mari probleme elevilor, este faptul că elevi buni care au obținut note între 8-9.99 la proba de Limba și literatura română, la matematică au luat note între 2 și 5.

Că se înregistrează o scădere a perfomanțelor școlare se poate observa făcând o comparație cu rezultatele obținute în anii anteriori, rezultate care, de altfel, au fost destul de slabe. La simulările susținute anul trecut, procentul de promovabilitate a fost de 49,93 la sută, iar în 2014, promovabilitatea a fost de 43,38 la sută.

Rezultatele sunt îngrijorătoare, iar ședințele cu părinții care sunt anunțate în perioada următoare, organizate în unitățile de învățământ pentru a analiza notele obținute la simulări, mai mult ca sigur că nu vor schimba cu mult situația, iar notele pe care le vor obține elevii peste câteva luni la examenul de Evaluare Națională nu vor fi cu mult mai mari. Pentru că, potrivit zicalei românești, porcul nu se îngrașă în ajun.

Însuși ministrul Educației s-a arătat îngrijorat de rezultatele obținute la simularea Evaluării Naționale, motiv pentru care Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare județene să ia măsuri remediale adecvate, în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din clasa a VIII-a. Dintre aceste măsuri, amintim: realizarea unei diagnoze clare a situaţiei la nivelul fiecărui judeţ/ al fiecărei şcoli; analiza, în cadrul şedinţelor cu directorii, a rezultatelor obţinute de fiecare şcoală, la simularea evaluării naţionale; elaborarea de către fiecare şcoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare naţională şi monitorizarea acţiunilor stabilite, de către inspectoratul şcolar; analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice şi al consiliilor profesorale; implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul şcolii, după orele de curs; personalizarea traseului de învăţare pentru elevii cu probleme deosebite care au obţinut rezultate slabe la simularea evaluării naţionale; efectuarea temelor diferenţiate pentru asigurarea individualizării învăţării.

Și pentru că problema a devenit destul de serioasă, Ministerul Educației a anunțat că pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naționale vor avea loc inspecții școlare de specialitate la nivel național, în vederea aplicării planurilor remediale la nivelul unităților de învățământ, inspecții ce vor fi efectuate de inspectorii de specialitate din cadrul MENCS și de cei din inspectoratele școlare.

M. MEILĂ

Despre autor