Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Proiectul „Valori Teleormănene”- Floarea Calotă

Consiliul Județean Teleorman și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman ne invită la un eveniment de suflet, dedicat uneia dintre vocile reprezentative ale folclorului teleormănean.

Astfel, în ziua de 27 martie, colegii de scenă și prietenii se vor întâlni pentru a o sărbători pe Florea Calotă, într-un spectacol special din cadrul proiectului „Valori Teleormănene”- Floarea Calotă.

Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți ai cântecului popular: Maria Murgoci, Virginica Neagu, Nuți și Vasile Tapotă Lătărețu, Ion Ghițulescu, Nineta Popa și Ștefan Marinache.

Atmosfera va fi întregită de Grupul Bărbătesc, dansatorii și orchestra Ansamblului „Burnasul”, dirijată de Adrian Grigoraș.

Spectacolul va fi prezentat de Vasilica Ghiță Ene și va avea loc la

Centrul Multifuncțional pentru Tineri Alexandria, vineri, 27 martie 2026, de la ora 17.00, intrarea fiind liberă.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!