Proiectul „Integrare socială și academică a tinerilor pentru viitor (InterAcTiV)” oferă sprijin educațional, psiho-emoțional, social și financiar
Proiectul „Integrare socială și academică a tinerilor pentru viitor (InterAcTiV)”, Co
d SMIS 326115, Cod MySMIS 2021+: 326115, este derulat de Academia de Studii Economice din București și este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Valoarea totală a proiectului este de 7.929.164,02 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 7.770.599,74 lei.
Partenere în acest proiect sunt trei licee teleormănene: Liceul Teoretic „Constantin Noica” Alexandria, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Roșiorii de Vede și Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria.
Obiectivul general al proiectului „Integrare socială și academică a tinerilor pentru viitor (InterAcTiV)” este de a anticipa, reduce și combate efectele dezangajării educaționale în rândul tinerilor, prin măsuri integrate de sprijin educațional, psiho-emoțional, social și financiar, în vederea creșterii ratelor de acces, participare și absolvire a studiilor superioare.
Proiectul urmărește promovarea accesului egal la educație terțiară de calitate pentru tinerii proveniți din medii defavorizate și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii și de abandon universitar, prin intervenții coordonate la nivelul învățământului preuniversitar și universitar.
Prin InterAcTiV elevii primesc ajutor la materiile dificile, consiliere, activități care îi pregătesc pentru facultate sau pentru viața de student(ă) și sprijin financiar, ca să își poți continua studiile și să ajungi cu bine la examenul de Bacalaureat, sau la licență.
Obiectivele specifice sunt: Dezvoltarea unor sisteme comunitare eficiente de sprijin pentru tranziția la cicluri superioare de învățământ și pentru creșterea performanței școlare a 190 de beneficiari din învățământul preuniversitar; Creșterea calității integrării academice și sociale a 162 de studenți/studentelor de la Academia de Studii Economice din București (CSIE); Îmbunătățirea capacității de incluziune a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE) printr-o campanie de consultare a cel puțin 75% din membrii comunității academice și prin tehnologii și servicii asistive pentru studenții/studentelor cu dizabilități.
Cornelia RĂDULESCU